Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Aproape jumătate din producția mondială de mâncare ajunge la gunoi: Peste 2 miliarde de tone de mâncare neconsumată

Aproape jumătate din producția mondială de mâncare ajunge la gunoi: Peste 2 miliarde de tone de mâncare neconsumată

Aproape jumătate din producția mondială de mâncare este risipită. O arată un raport al organizaţiei World Wildlife Fund (WWF), privind risipa alimentară. Astfel, 40% din producția mondială de mâncare se pierde, de la momentul în care este culeasă, până ajunge în farfurie. Vorbim aici de peste 2 miliarde de tone de mâncare care rămâne neconsumată.

Aproape jumătate din producția mondială de mâncare ajunge la gunoi: Peste 2 miliarde de tone de mâncare neconsumată
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    22 Iul 2021   •   19:49

Potrivit studiului, o cantitate estimată la 2,5 miliarde de tone de alimente s-a pierdut la nivelul fermelor sau a fost risipită de retaileri sau consumatori la nivel global, adică aproximativ 40% din producţie.

“Cel mai probabil, problema este mai gravă decât credem. Ştim de mai mulţi ani că risipa şi pierderile de alimente reprezintă o problemă uriaşă care nu poate fi ignorată şi la rândul său ar putea reduce impactul sistemelor alimentare asupra naturii şi climei”, a declarat Pete Pearson, responsabil pentru risipa alimentară la WWF.

Cifra depășește estimările anterioare şi arată că cea mai mare risipă se face în ţările cu economii puternice sau medii.

Ultima analiză a pierderilor totale și a deșeurilor de la fermă la furculiță fusese efectuată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură în 2011 şi a fost atunci stabilită la aproximativ 33%.

Ce produse se pierd mai mult:

Peşte şi fructe de mare 44%,

Fructe şi legume 26%,

Culturi oleaginoase, cartofi, orez 15%

Cereale 14%

Carne şi produse de origine animală 12%.

Altele 6%

Risipa de mâncare la nivel mondial:

- 40% din producţie

- 2 miliarde de tone de alimente

Raportul, publicat miercuri, care se bazează pe studiile realizate de FAO, arată că 1,2 miliarde de tone de alimente sunt pierdute la nivelul fermelor. La acestea se adaugă alte 931 milioane de tone de alimente risipite la nivelul retailerilor şi consumatorilor, cum a estimat la începutul acestui an Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu.

Autorii raportului cer guvernelor şi companiilor alimentare să adopte măsuri ţintite pentru reducerea problemei risipei alimentare. Conform acestei abordări, companiile stabilesc ţinte pentru reducerea risipei alimentare, măsoară şi raportează surplusul şi risipa şi adoptă măsuri în operaţiunile lor de la furnizori şi până la consumatori.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close