Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Nunțile, din ce în ce mai scumpe | Prețurile localului, formației și mâncării au explodat: ”Pornesc de la 200 şi ajung până la 700 de lei”

Nunțile, din ce în ce mai scumpe | Prețurile localului, formației și mâncării au explodat: ”Pornesc de la 200 şi ajung până la 700 de lei”

Scumpirile din ultimul timp afectează şi viaţa de cuplu: tot mai mulţi români se gândesc de două ori dacă să mai facă o nuntă tradiţională, cu mulţi invitaţi.

de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Ian 2024   •   19:35

Dincolo de dragoste, sărbătorirea căsătoriei înseamnă şi un buget enorm, iar costurile s-au dublat acum, faţă de ultimii ani. Aşa că unii au ajuns să prefere o ceremonie şi o petrecere restrânsă, unde invitaţi sunt prietenii apropiaţi şi familia.

Pentru mirese, costurile privind make-up-ul, coafura sau manichiura au crescut considerabil.

”Aranjatul diferă în funcţie de lungime firului de păr, de desime, in functie de ce sii doreste dar noi avem si pachete promotionale care pornesc de la 200 şi ajung până la 700 de lei în funcţie şi de ce îşi doreşte clienta”, spune Ana Ene, beauty expert.

Unul dintre cele mai importante elemente ale nunţii este buchetul miresei. Aici nimeni însă nu se mai uită la bani.

”Înainte dacă ne încadram într-un preț de 100 de euro pentru buchet standard, anul acesta nu cred că ne mai încadram. O să încercăm să facem tot posibilul. Varianta ar fi să punem mai puţine flori dar miresele nu îşi doresc acest lucru.

Surprizător. Dacă aveţi un buget mai mic, un buchet frumos ar ieşi cu trandafiri. Deşi lumea consideră că trandafirul este o floare scumpă, a ajuns să fie destul de accesibilă. Adică cu 100 de lei puteţi să faceţi un buchet frumos cu trandafiri”, a mărturisit Roxana Isachi, designer floral.

Citește și: O nuntașă din Prahova a furat duba lăutarilor, cu care a făcut accident, apoi a ajuns la hotel și s-a culcat

Muzica este un alt detaliu extrem de important pentru un eveniment reuşit. Tarifele formaţiilor pornesc de la 3 mii de euro şi cresc în funcţie de celebritatea interpreţilor. În jurul miilor de euro, se învârt şi meniurile, în condiţiile în care cel mai ieftin este de 70 de euro de persoană, fară băutură.

”Dacă ei au semnat un contract anul acesta pentru anul următor, conform contractului este obligația furnizorului să se încadreze în acest preț și aici a fost o mare problemă pentru furnizori.

Dacă vorbim de București, suntem în jurul sumei de 100 de euro de persoană, dacă vorbim de provincie, poate scădea la 70 de euro de persoană”, a declarat Alin Caraman, preşedinte AFIN.

Odată cu majorarea preţurilor pentru meniu, creşte şi valoarea darurilor. Invitaţii obişnuiesc să pună în plic bani pentru meniu şi încă o dată pe atât. Fiind însă o regulă nescrisă, nu toţi o respectă.

”Invitaţii trebuie lăsaţi în mod natural şi în mod natural se ajunge la un punct convenabil pentru miri mai întotdeauna”, a mai completat Alin Caraman, preşedinte AFIN.

Nu în ultimul rând, o nuntă perfectă are nevoie şi de o rochie de mireasă specială, unică şi spectaculoasă. În multe cazuri, aceasta poate ajunge să coste şi câteva mii de euro.

 

×
Subiecte în articol: dar de nuntă buget costuri nunta
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close