cu Sabrina Preda, Ana-Maria Roman și Sergiu Cora Luni-Vineri, 18:00
News Hour with CNN este un program de știri interne și externe, prima emisiune din România în parteneriat cu CNN.
News Hour with CNN
13 Mai, 18:36
O lume întreagă e pe urmele criminalilor de război. Într-o anchetă exclusivă, după două luni de investigaţii, reporterii CNN au descoperit cine este "măcelarul" din Ucraina.
O femeie din comuna Cerăt, județul Dolj, este arestată la domiciliu, după ce polițiștii au mers la locuința ei și au găsit-o pe nepoata în vârstă de 10 ani legată cu lanțul de picior.
Alexandru avea 26 de ani şi a murit la o săptămână de la incendiul din clubul Colectiv. Mama sa, Elena, a comentat decizia de azi a instanței în acest dosar şi i-a transmis lui Piedone un mesaj.
Este una din cele mai cunoscute figuri ale jurnalismului mondial, iar astăzi a vorbit la News Hour with CNN despre cele trei reguli de aur ale unei cariere de succes.
Psihologul criminalist Tudorel Butoi a explicat, în exclusivitate la News Hour with CNN, de ce deținutul care a evadat astăzi din Spitalul Bagdasar-Arseni din București a fost cu un pas înaintea Poliției.
Principalii suspecţi ai crimei din Măgurele, cei doi soţi, au fost filmaţi când cărau cu un geamantan şi mai multe sacoşe părţi din trupul victimei. Aceleaşi camere au surprins şi ultimele clipe de viaţă ale italianului, dar şi momentul descinderii anchetatorilor. Cei doi suspecţi sunt acum reţinuţi.
Din cauza scumpirilor din ultimul an, unii români au ajuns să îşi permită să mănânce carne doar la sfârşitul săptămânii. Alţii au tot mai des în meniu ciorba de tacâmuri. Odată ce le intra pensia sau salariul, românii plătesc cu prioritate facturile, iar apoi trăiesc din ce le rămâne.
Avem imagini spectaculoase de la unul dintre cele mai importante exerciții NATO din istorie. Participă toate statele membre, iar alături de militari, în Letonia şi Lituania s-a aflat și echipa News Hour with CNN, Cristi Popovici şi Costi Pahonţu.
Ultimii apărători ai Mariupolului ţin piept ruşilor până la capăt. Preţul rezistenţei lor este însă unul uriaş. Sunt epuizaţi, mutilaţi de răni, au nevoie de tratamente şi de provizii.
Richard Quest, celebrul realizator CNN şi unul dintre cei mai buni economişti ai lumii, vorbește, într-un interviu în exclusivitate pentru News Hour with CNN, despre criza economică şi inflaţia uriaşă din lume şi despre perioada grea şi haosul financiar care ne aşteaptă.
Oficialii ucraineni spun că tot mai multe cazuri de viol comise de soldații ruşi ies la iveală odată cu retragerea trupelor rusești din nordul ţării. Procurorii ucraineni sunt nevoiți să îşi schimbe protocolul pentru a proteja victimele dar şi ca făptașii să fie identificați şi trași la răspundere. Urmărim chiar acum un reportaj exclusiv CNN!
Se complică ancheta crimei din localitatea ilfoveană Măgurele. Victima, cel mai probabil un cetăţean italian, avea afaceri în România. Cele doua ipoteze ale investigatorilor: răzbunare în stil mafiot sau o neînțelegere amoroasă.
Wolf Blitzer lucrează la CNN de 32 de ani. A intervievat aproape toţi preşedinţii Statelor Unite ale Americii şi a realizat sute de reportaje. Acesta a fost invitat special la News Hour with CNN, la un an de la lansare. Un interviu realizat de Sabrina Preda şi Sergiu Cora.
Războiul din Ucraina a schimbat fundamental percepţia europenilor faţă de securitatea în regiune. Iar în Finlanda asta se traduce printr-o creştere bruscă a sprijinului popular faţă de ideea aderării ţării la NATO.
Elisabeta a II-a a lipsit pentru prima dată în aproape şase decenii din cauza problemelor de sănătate. În vârstă de 96 de ani, regina a mai lipsit de două ori de la deschiderea lucrărilor Parlamentului, în timpul domniei sale, în 1959 şi 1963, când era însărcinată.
Scandalul autobuzelor STB scoase din circulaţie din cauza stării jalnice e departe de final. Primarul Capitalei acuză ANPC că face controale pe criterii politice. Edilul a făcut şi o serie de declaraţii hilare despre starea mijloacelor de transport din Capitală.
Bărbatul din Bacău care şi-a ucis cei doi copii este în continuare căutat, atât în apă, cât şi pe uscat. După o ceartă cu soţia, acesta şi-a luat băiatul de patru ani şi fetiţa de cinci luni şi i-a aruncat în apele Barajului Bereşti. Încă nu se ştie dacă a sărit şi el, ori a fugit de la faţa locului.
Generalul Ben Hodges, fostul comandant al forțelor americane din Europa, a vorbit în exclusivitate la News Hour with CNN despre indiciile oferite de Putin în discursul său din Ziua Victoriei. De asemenea, el a oferit și câteva scenarii despre modul în care s-ar putea derula ostilitățile în următoarele luni.
Ministerul Educaţiei vrea să elimine presiunea notării. De anul viitor, elevii pot primi doar două note la fiecare materie, fără să impună un număr maxim de calificative. Astfel, profesorul va avea libertate totală când vine vorba despre predare şi evaluare periodică. Ce alte schimbări se pregătesc?
Un copil de 4 ani, din Vrancea, a murit după o intervenţie chirurgicală considerată banală de cei mai mulţi chirurgi. Operat de hernie inghinală, copilul s-a întors la spital, o zi mai târziu, cu dureri mari.
În ziua paradei militare din Rusia, Forţele pentru Operaţii Speciale din NATO încep exercițiile în România, dar și în alte 13 țări. Exerciţiile sunt planificate şi coordonate de Comandamentul Statelor Unite pentru Operaţii Speciale în Europa şi oferă militarilor implicaţi ocazia de a testa tacticile de luptă.
Au fost tensiuni la Chişinău, unde manifestanții pro-ucraineni au fost agresaţi de filoruşii care se aflau la parada de Ziua Victoriei. Incidentele s-au terminat abia după intervenţia forţelor de ordine
Prima sesiune a programului Rable pentru Electrocasnice începe pe 17 iunie, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna. Bugetul programului pentru acest an este de 100 de milioane de lei.
Iuliana şi cei doi copii ai săi au fost înmormântaţi. Slujba a fost una diferită şi rar întâlnită de preoţi. Între timp, la iveală ies detalii şocante legate de relaţia sa cu fostul iubit, care a trimis şi o scrisoare familiei şi prietenilor.
O mamă a fost târâtă de tramvaiul care a plecat din staţie înainte ca ea să apuce să urce, în București. Femeia abia îşi urcase copilul în cărucior când a fost prinsă între uşi. Totul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Delta Dunării este un ţinut de basm, plin de farmec în orice anotimp, dar cel mai indicat anotimp pentru o vizită în Delta Dunării este primăvara. Deşi e prohibiţie, turiştii au început deja să vină, pentru că Delta nu înseamnă doar pescuit.
Poliția de frontieră română a achiziționat cinci nave ultramoderne de pază și supraveghere transfrontalieră dotate cu camere de termoviziune, înainte de conflictul din Ucraina. Antena 3 a filmat ieri misiunea de supraveghere a canalelor de pe Dunăre în apropiere de granița cu ţara vecină. Acolo, era acostată o navă ucraineană.
Pierdere uriaşă pentru flota de război a Rusiei. Fregata Makarov a fost distrusă în această dimineaţă de rachetele ucrainenilor, în Marea Neagră, la aproape 40 de kilometri de România. Constantin Ciorobea, contraamiral în rezervă, explică dacă sunt semne de îngrijorare în ceea ce privește escaladarea războiului din Ucraina spre granițele ţării noastre.