Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Shlomi Eldar, jurnalistul care l-a întâlnit pe liderul Hamas: "Ismail Haniyeh este un criminal de război"

Shlomi Eldar, jurnalistul care l-a întâlnit pe liderul Hamas: "Ismail Haniyeh este un criminal de război"

Shlomi Eldar, singurul jurnalist israelian care l-a intervievat pe liderul suprem al grupării teroriste Hamas, a vorbit marţi, la Antena 3 CNN, despre evoluţia războiului.

de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Oct 2023   •   19:01

Shlomi Eldar a fost de mai multe ori faţă în faţă cu cel mai înalt lider Hamas, Ismail Haniyeh.

"L-am întâlnit pentru prima dată în 1994 pe Ismail Haniyeh când revenise din Liban după ce Israel deportase peste 300 de membri Hamas în sudul Libanului și m-a invitat atunci când a fost ales, în anul 2006, la el acasă", a spus Shlomi Eldar.

Potrivit jurnalistului, la vremea respectivă, şi chiar înainte, liderul Hamas avea o atitudine moderată şi înțelegea limitele.

"În momentul de față pot să spun că este un criminal de război", a spus Shlomi Eldar.

Citeşte şi: Război în Israel, ziua 25 | Israelul ar fi lovit tabăra de refugiați de la Jabaliya și ar fi ucis cel puțin 50 de oameni, acuză Hamas

Întrebat cum crede că va evolua acest război, jurnalistul spune că deja evoluează pe zi ce trece. "Noi avem o țintă și o misiune și anume să eliminăm Hamas. Nu există nicio altă variantă.

Nu putem să mai conviețuim după ce au făcut, după crimele de război comise în Israel. Avem 1.400 de crime, printre care se numără copii, familii întregi.

Au omorât familii întregi, au ars copii.Trebuie să înțelegeți ce s-a întâmplat exact.

Prin urmare, unica misiune pe care o are Israelul acum este să elimine și să distrugă mișcarea Hamas din Fâșia Gaza altfel vor acționa din nou", a mai spus Shlomi Eldar, marţi, la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: Shlomi Eldar Ismail Haniyeh
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close