Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Cât timp pierdem în fiecare an fără să facem nimic

Cât timp pierdem în fiecare an fără să facem nimic

Potrivit unui studiu, petrecem aproximativ 26 de zile pe an fără să facem nimic. De vină sunt și o parte dintre activitățile cotidiene, precum statul în mijloacele de transport sau, dimpotrivă, la volan, în trafic.

Cât timp pierdem în fiecare an fără să facem nimic
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    12 Mar 2024   •   11:41

Pierdem mai mult de două săptămâni din viață încercând să ne amintim parolele, introducându-le greșit și cerând una nouă. Iar lista poate continua, chiar dacă multe dintre ele nu par atât de consumatoare, când începem să le adunăm pe toate, ne dăm seama că timpul ar putea fi folosit mult mai bine.

"Chiar dacă avem senzația că noi pierdem timpul, de fapt nu este un timp pierdut, noi avem un obiectiv. Însă, există perioade, să le spunem perioade de timp mort, în care avem senzația că nu facem nimic, așteptând să se întâmple ceva. Așteptăm în trafic, așteptăm să facem o cafea, așteptăm să vină cineva aceste perioade le percem ca pierdere de timp.", a spus psihologul Keren Rosner.

De obicei, în aceste momente de așteptare credem că nu avem suficient timp pentru a ne agrena într-o altă activitate și atunci lăsăm pur și simplu timpul să treacă.

"Sfatul este ca acele scurte perioade să fie folosite mental, cel puțin. Ai o problemă care te frământă sau ai un obiectiv la care vrei să ajungi profesional, poate o alegere de viață pe care trebuie să o faci, în acele momente poți să-ți pui mintea să lucreze pentru a găsi soluția.", a mai spus aceasta.

De asemenea, unii experți ne recomandă să folosim timpul pentru a citi, a asculta un podcast sau a învăța ceva nou. Există suficiente resurse online care pot fi accesate rapid.

"Nici să fii foarte preocupat să nu pierzi timpul și să ai impresia că viața trebuie permanent îngrămădită cu fel și fel de activități, pentru că omul are nevoie de momente de relaxare, momente în care mintea să se liniștească. Ai nevoie între două activități de o pauză.

Relaxarea oferă creierului posibilitatea de a se odihni și a se recupera. Astfel, poți îmbunătăți claritatea mentală și capacitatea de concentrare atunci când te întorci la activitățile tale.

Mintea bombardată de toate informațiile, care sunt din diverse domenii, este saturată și nu mai percepe, și nu mai asimilează. Un exercițiu de relaxare în acele momente este mult mai benefic sau pur și simplu o limpezire a minții, nu te gândești la nimic în acel moment, lași o stare emoțională bună, liniștită.

Plictiseala este mai mult o stare emoțională în care simți că ai vrea să faci ceva și nu știi exact ce, dar ceea ce faci în prezent nu-ți dorești. În general, copiii au momente de plictiseală.

Noi ca adulți ar trebui să evităm astfel de momente de plictiseală și să le înlocuim cu momente de liniște, de relaxare. Sunt multe exerciții de relaxare pe care putem să le învățăm și să le practicăm în acele momente în care așteptăm în trafic, de exemplu, la semafor. 

Respirația profundă este cel mai simplu exercițiu de relaxare. Inspiră profund pe nas, numărând până la 4, ține aerul în plămân timp de 4 secunde și expiră încet pe gură, tot numărând până la 4. Repetă acest proces de câteva ori. Sau scanează-ți corpul. Începe cu vârful degetelor și concentrează-te pe relaxarea fiecărei părți a corpului pe măsură ce avansezi către cap. Observă senzațiile de tensiune și eliberează-le conștient. Această tehnică poate ajuta la conștientizarea și reducerea tensiunii fizice.

×
Subiecte în articol: Numai de bine
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close