Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Efectele devastatoare ale nopţilor nedormite pentru proaspetele mămici

Efectele devastatoare ale nopţilor nedormite pentru proaspetele mămici

Trezitul noaptea este unul dintre cele mai grele lucruri pe care trebuie să le facă mamele de bebeluși. Cu cât o persoană este mai privată de somn, cu atât îi este mai greu să rămână în formă și să fie veselă.

Efectele devastatoare ale nopţilor nedormite pentru proaspetele mămici
Sursa foto: Unsplash.com
de Georgiana Adam    |    03 Oct 2022   •   12:25

Somnul poate fi comparat cu mâncatul, vorbitul sau mersul – este un proces și trebuie parcurs.

"Eu te-am învățat pe tine să adormi legănată, te-am pus la somn mereu legănată, tu o să adormi mereu legănată, tu până în 12 noapte mai prinzi 2-3 ore, că e somnul mai profund, dar după aceea tot te trezești. Plângi, te iau în brațe, iar te legăn, te legăn, adormi. Iar după ora 12, când începe somnul superficial, iar te trezești, nu o să poți să intri în celălalt ciclu de somn și te trezești în pat, nu știi unde ești, speriată, cineva mă legăna pe mine, eu vreau acțiunile de la punctul 0 și plângi pentru că vrei legănată."

Acesta este, cu siguranță, un model greșit, pe care mamele nu ar trebui să îl urmeze, dacă își doresc să aibă un somn profund atât ele, cât și bebelușii lor.

"E ca și cum tu te-ai culcat în pat cu soțul și te trezești pe o bancă, în parc, speriată. Primesc întrebarea asta foarte des de la mămici „ce se întâmplă, că eu îl adorm în brațe și cum îl pun jos se trezește” păi se trezește, că el nu știe că este pus acolo.", a spus Ana Barbu, consultant în somnul copiilor.
 
Mamele care nu dorm noaptea pot ajunge să se confrunte cu oboseala cronică, menită să le scadă energia, disponibilitatea de a mai avea grijă de copil și diverse tulburări de ordin psihic, printre care depresia și anxietatea.
 
"În momentul în care eu te-am pus trează în pătuț și tu mai prostestezi, dar stai și adormi singură, în momentul acela te vei trezi noaptea, bineînțeles, aici vorbim despre trezirile inutile, te vei trezi noaptea, vei deschide ochii sau nu îi vei deschide, vei ști că ești în pătuț, vei ști că acolo ai mai adormit, că e totul în siguranță și îți vei continua somnul mai departe. Deci în momentul în care înveți un copil să adoarmă independent el va dormi noaptea legat, nu va mai vrea să vină acel ceva din oră în oră.", a mai spus consultantul.

Învățarea adormirii independente se face începând cu vârsta de trei luni.


 
"Mulți ar zice copiii nu sunt roboți ca să doarmă toată noaptea, ba ar trebui să doarmă, copiii la 5 luni deja au capacitatea să doarmă 11 ore legate. Nu merge azi îi legăn și mâine îi pun în pătuț, este un proces, mai ales cel de dezvăț de asocieri, este un proces de două săptămâni. În fiecare zi copilul trebuie pus treaz în pătuț și trebuie pus să adoarmă fără ajutor și învață foarte repede, adică ei sunt foarte adaptabili cel puțin între lunile 3 și 8 luni.", a mai spus Ana Barbu.
 
Ana susține totuși că această metodă de învățare a celui mic nu presupune abandonarea totală a acestuia pe timpul nopții. "Mama poate să liniștească copilul, evident, nu trebuie să ignorăm, însă trebuie să îi învățăm această abilitate, bineînțeles că vor fi regresii, tot felul de salturi, începe să se dezvolte imaginația, anxietate de separare, mergem mereu, răspundem nevoilor lor, dar ei se vor calma. De ce? Pentru că somnul este abilitate care se învață".

×
Subiecte în articol: Numai de bine
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close