În ciuda creşterilor salariale din ultimul an, există încă 12 judeţe unde salariile medii nete sunt sub 2.000 de lei, adică sub 440 de euro.
Cel mai prost plătiţi angajaţi din România sunt în judeţele Neamţ, Caraş-Severin şi Suceava. Aceştia încasează lunar, în medie, între 1.932 şi 1.934 de lei, potrivit ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică, aferente lunii ianuarie 2018.
Departe de această situaţie nu sunt nici locuitorii din Botoşani, Harghita, Hunedoara, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Bistriţa-Năsăud, Vrancea şi Buzău, care câştigă după o lună de muncă, în medie, mai puţin de 2.000 de lei.
Analiştii economici spun că nivelul salariilor dintr-o zonă reflectă structura economiei locale şi că marii angajatori din judeţele cu venituri mici sunt firmele de textile sau de comerţ care oferă angajaţilor salariul minim pe economie plus bonuri de masă.
În acest context, nu este întâmplător că şapte din cele 12 judeţe sunt în Moldova, regiune care este total ruptă de Transilvania sau de Muntenia. În lipsa unor autostrăzi care să o lege de restul ţării, nordul Moldovei se bate cu alte patru zone din Bulgaria pentru statutul de cele mai sărace regiuni din Uniunea Europeană.
Într-un top al celor mai bine plătiţi angajaţi, judeţul Cluj se află pe poziţia a doua, după Capitală, cu un salariu mediu net de 2.750 de lei, circa 610 euro, potrivit Jurnalul.
Bucureştiul pare a fi capitala altei ţări. Aici, salariile medii nete sunt de 3.228 de lei, circa 700 de euro, la fel ca în Vilnius, capitala Lituaniei, ţară unde salariul minim net este de 670 de euro.