Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Idei smart în Avrig. Aplicaţia prin care oamenii plătesc taxe, impozite, amenzi fără să meargă la ghişeu

Idei smart în Avrig. Aplicaţia prin care oamenii plătesc taxe, impozite, amenzi fără să meargă la ghişeu

Orașele mici fac pași importanți spre digitalizare. Este și cazul Primăriei din Avrig, care a reușit să scadă la 80% consumul de hârtie, prin intermediul proiectelor Smart City. 

Idei smart în Avrig. Aplicaţia prin care oamenii plătesc taxe, impozite, amenzi fără să meargă la ghişeu
Sursa foto: colaj Antena 3
de Georgiana Adam    |    14 Apr 2022   •   10:11

În plus, localitatea dispune și de pe o rețea de 32 de camere de supraveghere, dar foarte importantă este și o aplicație recent lansată, pentru digitalizarea relației cu contribuabilii. 

Oamenii pot inclusiv să notifice primăria în legătură cu diferite nereguli observate în oraș.

Avrig City App le permite cetățenilor o comunicare în timp real cu primăria. Pentru că localitatea este amplasată într-o zonă turistică, la Poalele Muntilor Făgăraș, aplicația conține și informații utile pentru turiștii care ajung acolo. 

Astfel, Avrigul este primul oraş cu o populaţie sub 15.000 de locuitori care oferă cetățenilor un astfel de instrument digital.   

Prin intermediul aplicației, oamenii pot inclusiv să își plătească taxele și impozitele locale, amenzile sau alte obligații fiscale, astfel încât interacţiunea cu funcţionarii de la ghișeu să fie redusă la minimum. 

Autorităție locale din Avrig pun accentul și pe siguranța oamenilor, astfel că străzile din oraş sunt împânzite cu 32 de camere de supraveghere.

Tot cu ajutorul proiectelor de tip smart și consumul de hârtie a scăzut considerabil, cu aproape 80%, iar autoritățile au în plan să implementeze un robot digital care să fie interfața dintre primărie și cetățeni. 

×
Parteneri
O nouă schemă de înșelătorie imobiliară în România
x close