Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Aplicaţie pentru victimele abuzurilor, creată de doi elevi de 15 ani din Galaţi. Cum ajung instant sesizările la Poliţie

Aplicaţie pentru victimele abuzurilor, creată de doi elevi de 15 ani din Galaţi. Cum ajung instant sesizările la Poliţie

Doi liceeni de 15 ani din Galaţi au dezvoltat o aplicație prin care oamenii pot trimite mesaje în situația în care sunt victime ale discriminării, corupției, abuzului sau exploatării. 

Aplicaţie pentru victimele abuzurilor, creată de doi elevi de 15 ani din Galaţi. Cum ajung instant sesizările la Poliţie
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    13 Apr 2022   •   10:11

Este practic un canal unic prin care sesizările ajung instant la toate instituţiile publice și sunt înregistrate. 

Cei doi tineri au fot premiați în cadrul unui concurs organizat într-un parteneriat dintre municipalitatea gălățeană și societatea civilă. 

Momentan aplicația este disponibilă doar în Galați, dar s-ar putea extinde la nivel național.

Sesizările vor fi trimise de aplicație pe adresele de email ale instituțiilor, după care urmează să fie filtrate automat. Modul de utilizare este extreme de facil și de rapid. Practic, după crearea contului, orice sesizare este la un click distanță. 

"Prin această formă, practic devenind o singură cale de trimitere şi fiind ceva tipizat, ar putea fi şi de partea cealaltă automatizat şi mai mult, fiind un e-mail tip.

Cu toții ştim că durează foarte mult, cam orice vrem să facem e legat de birocraţie si am spus că de ce nu, e o idee foarte bună", spune Vlad Cacenschi, dezvoltator aplicație.

Cei doi elevi de clasa a IX-a au lucrat mai bine de o lună la această aplicație. Momentan le este destinată doar gălățenilor, dar tinerii speră să strârnească interesul autorităților la nivel național. 

Aplicaţia a fost creată în cadrul unui concurs organizat de Grupul de inițiativă locală. Asociația a fost înființată de Primăria Galați prin atragerea de fonduri europene menite să ajute la transformarea orașului. 

Organizatorii sunt încântați de cei doi inventatori și speră ca prin exemplul lor să îi motiveze și pe alții se implice mai mult pentru a dezvolta Galațiul.

Cei doi adolescenți au primit diplome de excelență, dar și un premiu de 5.000 de lei.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close