Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Daniel Zdrânc, vicepreședinte al ANRSC: "Este important ca primăriile să se implice şi să dezvolte permanent sistemul de colectare selectivă"

Daniel Zdrânc, vicepreședinte al ANRSC: "Este important ca primăriile să se implice şi să dezvolte permanent sistemul de colectare selectivă"

Liviu Daniel Zdrânc, vicepreşedintele Autorităţii Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, a vorbit miercuri, la Conferinţă Naţională "România Inteligentă", despre managementul deşeurilor.

Daniel Zdrânc, vicepreședinte al ANRSC: "Este important ca primăriile să se implice şi să dezvolte permanent sistemul de colectare selectivă"
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Feb 2022   •   16:37

Potrivit lui, gestionarea eficientă a deşeurilor are la bază un parteneriat solid şi funcţional între primărie respectiv asociaţia de dezvoltare intercomunitară, operator de salubritate şi cetăţean.

"Oricare verigă din acest lanţ se rupe sau nu funcţionează cum trebuie avem o problemă majoră în tot acest sistem", a spus Liviu Daniel Zdrânc.

În ultimii ani am avut o dezvoltare destul de intensă în ce priveşte sistemele de management integrat

"Încă avem o problemă în ce priveşte relaţia între cetăţean şi autoritatea locală. Am observat în ultima vreme că cetăţenii sunt tot mai atenţi şi vor să facă din ce în ce mai mult o colectare selectivă şi eficientă şi adună în apartament sau în casă diferitele fracţii reciclabile - peturi, sticlă, plastic şi metal, carton şi hârtie. Ei ca facă şi să fie încurajaţi în continuare să facă în continuare acest lucru au nevoie de infrastructură, de proximitate dezvoltată. Şi aici mă refer la acele recipiente în care pot să ducă şi să fie încurajaţi să ducă aceste materiale pe care ei le sortează acasă.

De multe ori aceste recipiente puse în saci separaţi sunt luate la grămadă sau cetăţenii nu găsesc acele pubele de care au nevoie, decât la o distanţă mai mare.

Este foarte important ca primăriile să se implice şi să dezvolte permanent acest sistem de colectare selectivă, mai ales în zonele de blocuri", a susţinut vicepreşedintele A.N.R.S.C. 

Deşeurile - de la sursă de amenzi, la sursă de profit. Ministrul Mediului: "Putem schimba faţa acestei ţări cu implicarea tuturor"

În România există soluţii pentru transformarea deşeurilor într-o sursă de profit, iar pentru asta vom folosi şi bani europeni din PNRR, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Tanczos Barna, la Conferința Națională "România Inteligentă".

×
Subiecte în articol: Liviu Daniel Zdrânc
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close