Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Oraşul din România care atrage în fiecare an locuitori noi

Oraşul din România care atrage în fiecare an locuitori noi

Atragerea de fonduri europene reprezintă singura soluţie de dezvoltare în cazul localităţilor mici, iar acest aspect l-au avut în vedere și autoritățile din Beclean.

Oraşul din România care atrage în fiecare an locuitori noi
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Apr 2022   •   17:37

Orașul s-a dezvoltat în ultimii ani și a atras fonduri europene de zeci de milioane de euro. În plus, datorită condițiilor de trai și numărul locuitorilor a crescut considerabil.

Orașul Beclean a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare pe mai multe planuri, în principal datorită fondurilor europene de zeci de milioane de euro. De la transportul public, drumuri, școli, grădinițe și până la spitale, toate au fost îmbunătățite cu ajutorul banilor pe care autoritățile au reușit să îi acceseze de la Uniunea Europeană.

Primăria a modernizat transportul public urban cu autobuze electrice, piste de biciclete, semaforizare inteligentă și bănci cu încărcare rapidă a telefoanelor mobile.

Un alt proiect, poate cel mai important pentru comunitate, a fost cel legat de sănătate.

Foarte important este și turismul pentru edil și în acest sens a pus bazele Complexului balnear Băile Figa, care este într-o continuă dezvoltare.

Și educația contează foarte mult pentru autorități, iar un exemplu de proiect demn de replicat este cel al grădiniţei realizată după un concept japonez cu spații de învățare, spații de joacă, terase cu locuri de joacă şi sală de mese.

Condiţii de viaţă occidentale pentru locuitorii din Beclean

Dezvoltarea continuă a atras și interesul micilor antreprenori, care au decis astfel să investească în orașul lor.

Locuitorii din Beclean susțin că orașul le oferă acum toate serviciile de care au nevoie. Ba mai mult, facilitățile moderne au reușit să atragă 3.000 de locuitori noi, care pentru oraș înseamnă un plus economic.

×
Subiecte în articol: Beclean
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close