Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului: "Suntem poarta de intrare în Uniunea Europeană şi nu marginea ei"

Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului: "Suntem poarta de intrare în Uniunea Europeană şi nu marginea ei"

Proiectul România Inteligentă dezbate astăzi situaţia Galaţiului, iar primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ionuţ Pucheanu, şi-a arătat încrederea în proiectele ce vor aduce schimbarea în bine a regiunii.

Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului: "Suntem poarta de intrare în Uniunea Europeană şi nu marginea ei"
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Mai 2022   •   10:45

"Am ajuns în situaţia de a fi o oportunitate nu doar pentru România, ci pentru poate toată Europa. Mie îmi place să cred că suntem poarta de intrare în Uniunea Europeană şi nu la marginea ei.", a declarat optimist primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu

Edilul a subliniat că s-a muncit foarte mult în ultimii şase ani pentru ca zona să se dezvolte cât mai mult, inclusiv prin atragerea de fonduri europene. 

"Am reuşit uşor-uşor să ne punem pe hartă şi am înţeles că trebuie să marketizăm zona. Nu e de ajuns să te ocupi doar de agenţii economici, mai trebuie să afle şi întreaga lume că exişti.", a subliniat Ionuţ Pucheanu. 

Primarul a ţinut să puncteze punctele forte ale Galaţiului, printre care se află, pur şi simplu, Dunărea infrastructura de transport şi nu în ultimul rând un învăţământ de calitate ce include şi universităţile locale.

Ionuţ Pucheanu a mai subliniat importanţa dezvoltării regionale, sprijinul pe care Galaţiul îl poate oferi Brăilei şi invers. 

"Dacă Brăila are podul, cu siguranţă Galaţiul va avea aeroportul. Trebuie să ne completăm.", a spus edilul subliniind că responsabilii locali au înţeles mult mai bine în ultima vreme cât de important e să conlucreze împreună. 

Conferinţa naţională România Inteligentă

Antena 3, singurul canal de știri din România partener al CNN International, alături de cotidianul național Jurnalul organizează, în cadrul proiectului România Inteligentă, Conferință Națională "Infrastructura, soluţia antisărăcie şi şansa pentru dezvoltare. Cinci proiecte de anvergură pentru Galați și regiune vor schimba harta economică și socială a României".

Prezentările, dezbaterile și schimbul de informații oferă o perspectivă clară și completă asupra proiectelor de dezvoltare a infrastructurii în zona de Est.

Participă reprezentanți ai Guvernului României, Parlamentului Românei, autoritățile publice locale, companii relevante din zona Galați, specialișiti din mediul academic, organizații si asociații de profil.

Conferinţa "Infrastructura, soluţia antisărăcie şi şansa pentru dezvoltare. Cinci proiecte de anvergură pentru Galați și regiune vor schimba harta economică și socială a României", moderată de Adrian Ursu, are loc astăzi, 19 mai 2022, între orele 09.00 - 12.30, la Hotel RadissonBlu din Bucureşti.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close