Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă O nouă etapă a reciclării în România | Sistemul garanţie-returnare va fi funcţional de la 1 decembrie

O nouă etapă a reciclării în România | Sistemul garanţie-returnare va fi funcţional de la 1 decembrie

De Ziua Naţională, ţara noastră va intra într-o nouă etapă! O nouă etapă a reciclării despre care se discută intens în ultimele zile. Sistemul de garanţie-returnare va fi în sfârşit funcţional începând cu data de 1 decembrie, iar românii vor putea recicla mai uşor deşeurile din plastic şi nu numai.

de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Oct 2023   •   08:59

Ieri, mai mulți actori implicați în acest proces au participat în cadrul Conferinţei Naţionale România Inteligentă care a dezbătut tema ”Implementarea sistemului de garanție - returnare (SGR): drepturi, obligații, educație, cooperare și beneficii”.

Aceștia au explicat fiecare ce înseamnă acest proces, pentru a înţelege mai uşor cum va funcţiona acest sistem şi dacă ţara noastră este pregătită în totalitate pentru implementarea lui.

Începând cu data de 30 noiembrie 2023, sistemul de garanție-returnare va fi obligatoriu pentru toți producătorii de produse ambalate. Acest sitem prin care românii vor putea să recicleze mai ușor, a venit la pachet cu provocări imense pentru producătorii de băuturi răcoritoare, în principal. 

”Cu siguranță, producătorii de băuturi răcoritoare pe care îi reprezint în cadrul Asociației Naționale de Băuturi Răcoritoare sunt pregătiți și au o responsabilitate pentru design-ul și implementarea acestui sistem, fie că vorbim de parteneriat instituțional, fie că vorbim de partneriatul acesta larg de care ne bucurăm astăzi. Trebuie să înțelegem că fiecare dintre noi are un rol, o responsabilitate, în tot acest proces.

Reducem cantitatea de plastic virgin sau nou pus pe piață și beneficiile sunt multiple pe lanț. Este un efort comun și e foarte important pentru cetățean să aibă încredere în acest sistem și acesta este mesajul ferm pe care aș vrea să-l transmit și astăzi este un sistem care va funcționa”, a declarat Alice Nichita, președinte al Asociaţiei Producătorilor de Băuturi Răcoritoare.

Citește și: Cum va implementa România sistemul garanție-returnare, la finalul lunii noiembrie | ”Este la fel ca atunci când folosești 50 de bani pentru căruciorul de cumpărături”

Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României, susține că toți producătorii de bere sunt pregătiți pentru acest sistem.

”Producătorii de bere sunt pregătiți. Suntem pregătiți să producem bere cu eticheta SGR. Trebuie avut în vedere că piaţa nu va fi inundată cu produse cu marcajul  SGR la data de 30 noiembrie. Potrivit legii, producția de ambalaje cu sigla SGR începe la această dată. Există un decalaj de timp, probabil câteva săptămâni, până când produsele vor ajunge la rafturi.

Până la 31 decembrie 2024, magazinele au timp pentru epuizarea stocurilor rămase, astfel încât să nu discutăm de o risipă alimentară, dar între timp noi facem o schimbare de etichetă”, a declarat  Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României.

Prezent la dezbatere, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a subliniat importanța acestui sistem care va pune România pe harta celor mai tehnologizate țări din punct de vedere al reciclării.

 ”În 2060, spun unii specialiști, în oceanele lumii va exista mai mult plastic decât pește. Iar din acest punct de vedere, noi, ca țară cu ieșire la Marea Neagră, ca țară care se bucură de câteva bazine hidrografice extrem de importante și mă refer aici la Dunăre și la Delta Dunării, ar trebui să fim cu atât mai atenți și cu atât mai precauți și în ceea ce înseamnă plasticul”, a spus Mircea Fechet. 

În perioada de tranziție vor exista ambalaje cu și fără etichetă SGR pe rafturile magazinelor. RetuRO va fi compania care va colabora cu producătorii și comercianții pentru a-i ajuta să își înțeleagă obligațiile, oferindu-le sprijin în implementare.

”România va colecta 7 miliarde de containere la nivel naţional.Colectarea se va face manual de la retailerii mai mici şi vom colecta şi de la retailerii mai mari care au echipamentele pe care ni le prezentaţi mai devreme.

După implementarea acestui sistem, România se va afla pe locul 2 după Germania la capitolul reciclare”, a declarat Gemma Webb - CEO RetuRO. 

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close