Mai mult, avocatul a declarat că Gigi Becali nici nu se va prezenta joi la DNA, din cauza modului în care a fost citat. Cătălin Dancu a susţinut că în timp ce clientul său se afla în trafic, a fost oprit de o maşină, din care a ieşit un bărbat care s-a recomandat ca fiind procuror DNA şi care a dorit să îi înmâneze personal, în stradă, citaţia pentru a se prezenta la DNA în data de 8 mai. Conform spuselor avocatului, Gigi Becali a aruncat citaţia în stradă, explicându-i procurorului că el nu este un fugar, că nu este dat în urmărire şi că are un domiciliu unde i se poate trimite o citaţie în mod legal.
În acelaşi scandal al banilor găsiţi la Cluj asupra unor apropiaţi ai lui Gigi Becali, DNA a început urmărirea penală şi faţă de vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Teia Sponte, şi de preşedintele U Cluj, Anton Doboş. Acesta din urmă a fost deja audiat de DNA Cluj, precum şi fotbaliştii Claudiu Răducanu şi Cristian Silvăşan.
Citiţi şi - Gigi Becali: Sunt hingherit de sclavii unor servicii oculte ungureşti
Antena3.ro
Ştiri video recomandate