Un bărbat în vârstă de 86 de ani, cetățean german, este suspectat că și-a ucis concubina, o femeie de 30 de ani, cu o cârjă, în urma unui conflict spontan petrecut într-o locuință din Sectorul 3 al Capitalei.
Bărbatul se află în prezent la audieri și, potrivit surselor, se deplasează cu dificultate.
Conform declarațiilor oferite de bărbat în fața anchetatorilor, victima s-ar fi urcat peste el și ar fi încercat să îl rănească, , spun surse Antena 3 CNN. Acesta susține că a reușit să o îndepărteze folosindu-se de o cârjă, după care ar fi sugrumat-o cu același obiect.
Surse apropiate anchetei precizează că între victimă și agresor nu existau, până în prezent, sesizări sau antecedente privind acte de violență domestică.
Potrivit primelor informații, femeia ar fi fost cunoscută de polițiști ca fiind consumatoare de droguri și ar fi manifestat un comportament agresiv după ce ar fi consumat substanțe interzise, declanșând o altercație fizică cu partenerul său.
Polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia, urmând ca bărbatul să fie expertizat și audiat în continuare.
Dacă sunteți victima violenței domestice sau martor la astfel de abuzuri, puteți cere ajutor la numărul de telefon 0800 500 333, disponibil 24 de ore din 24.