Un bărbat de 46 de ani din judeţul Arad a fost arestat preventiv, după ce pe parcusul a doi ani ar fi violat-o pe fata de 7 ani a concubinei lui. Mama copilei este acuzată că a știut, ba chiar l-a prins în fapt de câteva ori și nu a intervenit, motiv pentru care a fost, de asemenea, arestată. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, abuzurile ar fi avut loc în perioada august 2024 - decembrie 2025. Fata avea şapte ani la primul viol.
Abuzurile s-ar fi petrecut şi în diverse călătorii ale familiei.
„În tot acest timp, concubina inculpatului (42 de ani - n.r.), respectiv mama persoanei vătămate minore, deşi avea cunoştinţă că inculpatul o constrângea pe victimă (...), chiar surprinzând unele acte materiale, nu a luat măsuri de protecţie faţă de aceasta, întărindu-i inculpatului îndrăzneala şi convingerea că nu va fi tras la răspundere pentru faptele sale”, se arată în comunicat.
Sechestru pe toate bunurile celor doi concubini
Judecătoria Ineu a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului şi mamei victimei.
Bărbatul este cercetat pentru viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată, şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, în formă continuată. Mama este cercetată pentru complicitate la agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, în formă continuată.
Totodată, a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, aparţinând celor doi adulţi, „având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor ce pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune şi al garantării executării cheltuielilor judiciare”.
În cazul în care aveți cunoștință despre un caz de abuz asupra unui minor, puteți anunța acest lucru la Telefonul Copilului 116111, linia europeană de asistență pentru Copii.
Dacă sunteți victima violenței domestice sau martor la astfel de abuzuri, puteți cere ajutor la numărul de telefon 0800 500 333, disponibil 24 de ore din 24.