Mii de copii trăiesc cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate în România, una dintre cele mai sărace țări ale Uniunii Europene. The Guardian a publicat un amplu reportaj despre copiii români care cresc fără părinții lor, în grija bunicilor sau a altor rude, după ce aceștia au ales să plece la muncă în străinătate ca să le ofere un trai mai bun. Însă, un studiu realizat de „Salvați Copiii” arată că acești copii dezvoltă traume semnificative și sunt mai predispuși la abandon școlar, precum și la niveluri mai ridicate de anxietate și agresivitate pe termen lung.
Maria are doar 11 ani și responsabilități de adult. Mama ei lucrează în străinătate, tatăl este absent, iar copila a rămas în grija bunicii. Doar în aparență. Căci în realitate Maria are mai mult grijă de bunică.
Ziua Mariei nu este ca a altor copii. La ora la care ceilalți abia se trezesc și se pregătesc de școală, Maria deja s-a asigurat că bunica ei și-a luat pastilele de dimineață.
După școală, înainte să își facă temele, o ajută la gătit și curățenie și îi administrează din nou tratamentul bunicii. Când bunica ei trebuie să meargă la doctor, uneori în cealaltă parte a orașului, alteori la două ore cu autobuzul până la București, Maria este cea care o însoțește.
În timpul vizitelor, stă în fața medicului și ascultă cu atenție. Își notează numele medicamentelor, dozele, frecvența administrării, ce urmărește fiecare analiză și ce înseamnă rezultatele. Uneori asta înseamnă că lipsește de la școală, dar nu se plânge.
„Nu mă deranjează să am grijă de bunica mea. Este o activitate ca oricare alta. M-am obișnuit”, a spus Maria jurnalistului The Guardian, care notează că are o „maturitate neobișnuită pentru vârsta ei”.
Maria locuiește cu bunicii ei de la vârsta de trei luni. Părinții ei au plecat la muncă în România în străinătate, mai întâi în Spania, apoi în Germania. Părinții s-au despărțit, iar mama ei s-a mutat la Londra pentru a lucra ca menajeră, în timp ce tatăl a rămas în Târgoviște, deși este în mare parte absent din viața ei.
Sute de mii de copii din România au cel puțin un părinte plecat în străinătate
Maria este unul dintre cei peste 53.000 de copii români care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, potrivit celor mai recente date ale serviciilor sociale din România. Dintre aceștia, peste 10.000 au ambii părinți sau singurul susținător financiar plecat în străinătate.
Totuși, amploarea reală a fenomenului este dificil de evaluat. Mulți părinți, temându-se că declararea absenței ar putea declanșa intervenția statului, pleacă fără a înregistra un tutore legal.
Un studiu din 2022 estima numărul real la peste 530.000 de copii cu părinții la muncă în străinătate, iar 184.000 au ambii părinți plecați. Autoritățile române au raportat, pentru aceeași perioadă, 76.000 de copii cu unul sau ambii părinți plecați în afara țării.
Anca Stamin, manager de programe la „Salvați Copiii”, a declarat că, pe lângă datele colectate trimestrial de sistemul serviciilor sociale, și școlile adună informații, iar aceste cifre sunt de două până la trei ori mai mari.
„A existat un val de dezinformare în comunitățile defavorizate, conform căruia statul le va lua copiii. Combinat cu lipsa de încredere în autorități și ghidajul insuficient din partea statului, acest lucru determină mulți părinți să nu transfere formal drepturile parentale bunicilor sau rudelor care le cresc copiii”, a spus Stamin.
Exodul părinților
Exodul părinților a început atunci când România a aderat la Uniunea Europeană în 2007, iar acum țara are cea mai mare diasporă din UE, cu peste 3 milioane de persoane care trăiesc oficial în țări din UE. Numărul real este probabil mai mare.
România rămâne una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană. În ciuda aniilor de creștere economică, salariile rămân printre cele mai mici din bloc. Chiar și după un deceniu în care salariul minim a crescut cel mai rapid din UE, acesta rămâne mult în urma Europei de Vest.
Pentru multe familii din orașe precum Târgoviște, calculul este simplu și dur: un părinte care lucrează ca menajeră sau muncitor la Londra sau Frankfurt poate câștiga într-o săptămână cât ar câștiga într-o lună acasă. Părinții care pleacă descriu rar acest lucru ca pe o alegere, ci mai degrabă ca pe singura modalitate de a le oferi copiilor un viitor mai bun.
„Dacă aș putea găsi un loc de muncă în România care să plătească suficient pentru a trăi fără teamă pentru ziua de mâine, m-aș întoarce mâine”, a spus Diana Sabu, al cărei fiu de opt ani, Edi, este îngrijit de bunica lui, în timp ce mama lucrează ca menajeră în Franța.
Mulți dintre acești copii, precum Maria, au preluat în liniște responsabilități care nu le aparțin: îngrijirea rudelor în vârstă, gestionarea gospodăriei și creșterea fraților mai mici.
„Nu își ia niciodată rămas-bun când pleacă”
Studiile arată că impactul emoțional asupra copiilor poate fi sever, iar sentimentele de vinovăție, retragere socială, anxietate sau agresivitate sunt frecvente, în timp ce accesul la sprijin psihologic pentru acești copii rămâne limitat.
De Crăciun, mama Mariei s-a întors acasă pentru o lună și jumătate. Când a venit momentul plecării, i-a spus Mariei că o va trezi ca să își ia rămas-bun. Dar când s-a trezit dimineața, mama ei plecase deja. „Nu își ia niciodată rămas-bun când pleacă”, a spus Maria.
Un sondaj recent a arătat că peste trei sferturi dintre părinții plecați la muncă spun că cea mai mare dificultate este menținerea unei legături emoționale cu copiii pe care i-au lăsat în urmă. Aproape jumătate dintre aceștia nu s-au întors acasă de Paște anul acesta, majoritatea invocând costurile.
Copiii cresc, de asemenea, cu sentimente de vinovăție, deoarece părinții le spun adesea că plecarea este pentru binele lor.
„Părinții fac diverse promisiuni pe care nu le respectă, iar dacă nu le îndeplinesc, povara emoțională cade puternic pe umerii copilului. În acest context de instabilitate emoțională, ei sunt mai predispuși la probleme comportamentale și riscă abandonul școlar”, a spus Stamin.
Organizația „Salvați Copiii” derulează programe after-school în 50 de școli din România, inclusiv în două din Târgoviște, pentru copiii ai căror părinți lucrează în străinătate. Programul oferă activități, excursii, sprijin pentru teme și o masă caldă, o soluție parțială pentru ceea ce lipsește acasă.
„Acești copii se maturizează foarte repede. Dar sunt și mai sensibili decât ceilalți. Este o traumă și se vede cum se manifestă”, a spus Dana Zoe, coordonatoarea programului din Târgoviște.
Edi, în vârstă de opt ani, face parte din program. Mama lui, Diana, a plecat în Corsica în aprilie, deoarece nu găsea de lucru în Târgoviște. El locuiește acum cu bunica lui, Roxana, care face tot ce poate pentru a avea grijă de el. Tatăl său lucrează în Danemarca de cinci ani și vine acasă la câteva luni.
„Este evident că îi este foarte dor de ea”, a spus Roxana. „Au plecat ca să le ofere copiilor un viitor mai bun, dar este diferit de cum am crescut eu, cu părinții lângă mine.” După câteva momente de liniște, bunica lui Edi adaugă: „Nu cred că ea se va mai întoarce (în România n.red) definitiv.”
Diana Sabu lucrează ca menajeră într-o tabără, cu o singură zi liberă pe săptămână. Câștigă aproximativ 1.600 de euro pe lună, cu cazare și masă incluse, un câștig mult mai bun decât ar fi putut obține în apropiere de Târgoviște.
Decizia de a pleca a venit brusc, după luni de navetă la un loc de muncă dintr-un oraș apropiat, la aproximativ o oră de Târgoviște, trezindu-se la trei dimineața și întorcându-se acasă la șase seara.
„Dorul este ceea ce doare cel mai tare. Dar sunt împăcată știind că va avea tot ce îi trebuie. Învățăm să gestionăm distanța”, a spus ea.
Copiii ar prefera să fie săraci, dar cu părinții lângă ei
Dar când copiii sunt întrebați direct ce preferă, răspunsul este mereu același. „Ei spun că ar prefera să fie săraci, dar să-și aibă părinții aici”, a explicat Dana Zoe, coordonatoarea programului „Salvați Copiii” din Târgoviște.
Cu toate acestea, mama lui Edi ține legătura cu el zilnic. În fiecare seară adoarme în timpul unui apel video cu el. Este, spune ea, singurul moment din zi care are sens. Plănuiește să se întoarcă în octombrie și, mai departe, să strângă suficienți bani pentru a cumpăra o casă pentru ei.
Darius Gavriș are acum 17 ani și vorbește despre copilăria sa cu o perspectivă pe care doar distanța și timpul o pot oferi.
Părinții lui au plecat în Spania când el avea trei luni, apoi s-au mutat în Italia, unde locuiesc de opt ani. El a crescut în Târgoviște cu bunicii, înconjurat de nouă veri și verișori aflați în aceeași situație: toți părinții lor, unchii și mătușile, plecaseră și ei.
Până la vârsta de cinci ani nu și-a văzut prea mult părinții. Apoi, până la 11 ani, i-a văzut o dată la doi ani. În timpul pandemiei de COVID-19, au trecut patru ani fără să îi vadă deloc. Își amintește cum îi vedea pe ceilalți copii la școală fiind aduși și luați de părinți. „Și eu voiam asta”, a spus el.
Anii însă au trecut și acum este împăcat cu alegerea pe care au făcut-o părinții lui.
„M-a făcut mai puternic, într-un fel, mai ambițios, pentru că voiam să îmi fac părinții mândri”, a spus Darius.
Vorbește cu grijă, fără autocompătimire, dar există o amintire pe care nu o poate bloca complet. Prima dată când mama lui a venit acasă în vizită, nu a știut cine este. S-a întors către bunica lui și a întrebat: „Cine este această doamnă?”
Pentru Maria mama ei este bunica, cea care a fost cea mai constantă prezență din viața ei. Nu vrea să meargă la Londra și să o lase în urmă, chiar dacă fratele ei s-a mutat acolo împreună cu mama lor acum câteva luni. Vrea să rămână pentru a avea grijă de bunica ei. Uneori, dacă bunica nu se simte bine, Maria stă trează lângă ea.
„Întotdeauna adorm după bunica mea, trebuie să mă asigur că ea este bine și abia apoi pot să dorm”, a spus Maria.
Ştiri video recomandate
