Antena 3 CNN Externe Europa rămâne fără carburant pentru avioane. Prețul tonei metrice a doborât toate recordurile. O țară reușește imposibilul: evită criza

Europa rămâne fără carburant pentru avioane. Prețul tonei metrice a doborât toate recordurile. O țară reușește imposibilul: evită criza

A.I.
3 minute de citit Publicat la 23:35 03 Apr 2026 Modificat la 23:35 03 Apr 2026
aeroprt avioane la sol
Europa riscă să rămână cu avioanele la sol din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Foto: Getty Images

Aeroporturile europene se confruntă cu perspectiva unei ample crize de combustibil pentru avioane, pe măsură ce se propagă pe continent efectele în lanț ale deciziei Iranului de a închide Strâmtoarea Ormuz pentru majoritatea transporturilor de țiței, scrie Politico.

Aeroportul londonez Heathrow și alte aeroporturi din Marea Britanie se arată a fi cele mai vulnerabile, iar anulările de zboruri din cauza lipsei combustibilului au început deja, adaugă publicația citată, nominalizând în acest sens compania aeriană regională Skybus.

Aeroporturile din Franța ar putea fi următoarele afectate, potrivit estimărilor firmei de analiză energetică Kpler.

"Franța are al doilea cel mai mare deficit între cerere și ofertă, după Marea Britanie, fiind a doua cea mai expusă țară din Europa, conform estimărilor noastre", spune George Shaw, analist Kpler pentru piața petrolului.

El arată însă că Parisul se află într-o poziție bună decât Londra în cursa pentru combustibil suplimentar din surse din afara Golfului.

"Franța poate importa pe cale terestră din Olanda sau Belgia, care funcționează ca hub-uri petroliere ale Europei, fiind principalele puncte de intrare pentru țițeiul transportat pe mare", a explicat acest analist.

Preț record la combustibilul pentru avioane în Europa

Războiul declanșat împotriva Iranului de SUA și Israel a determinat Teheranul să închidă Strâmtoarea Ormuz pentru majoritatea navelor, perturbând piețele globale de energie

Aproximativ o cincime din comerțul mondial cu țiței tranzita, în vremuri de pace, această rută maritimă.

Prețurile combustibilului pentru avioane în Europa au atins joi un nivel record de 1.900 de dolari pe tonă metrică, potrivit publicației de specialitate Argus.

Deocamdată, aeroporturile de pe continent au rezerve pentru a menține avioanele în aer, însă Argus avertizează asupra momentului în care se vor face simțite lipsurile în aprovizionare.

Portugalia ar putea rămâne fără combustibil pentru avioane în patru luni, estimează publicația.

Ungaria ar putea ajunge la epuizarea stocurilor în cinci luni, Danemarca în șase, Italia și Germania în șapte, iar Franța și Irlanda în opt luni. 

Polonia este aproape autonomă în ceea ce privește carburantul pentru aeronave și este puțin probabil să se confrunte cu o criză, notează Politico.

Cea mai mare companie low-cost din UE se gândește să taie 10% din zboruri în următoarele trei luni

"Situația actuală din Orientul Mijlociu și incertitudinea privind durata acesteia stârnesc, într-adevăr, îngrijorări legate de disponibilitatea combustibilului pentru avioane în Europa în următoarele săptămâni și luni”, a confirmat Ourania Georgoutsakou, director general al organizației Airlines for Europe.

Directorul general al Ryanair, Michael O’Leary, a spus pentru ITV Irlanda că firma sa ia în calcul anularea a 5% până la 10% din zboruri în lunile mai, iunie și iulie, în scenariul în care războiul continuă până în mai sau iunie.

Șeful celei mai mari companii low-cost din Europa a avertizat că liniile aeriene nu vor avea flexibilitatea de a alege cursele care trebuie sacrificate. 

"Va trebui să anulăm rute în orice aeroport pe care companiile de carburanți ni-l vor indica. Probabil că vom primi aceste informații cu doar cinci până la șapte zile înainte", a explicat el.

Europa avea probleme cu kerosenul chiar înainte de războiul din Orientul Mijlociu

Chiar înainte de războiul din Orientul Mijlociu, companiile aeriene semnalaseră că blocul european se confruntă cu un deficit structural de kerosen, provocat parțial de sancțiunile asupra petrolului rusesc și de scăderea capacității de rafinare pe continent. 

Producția europeană de combustibil pentru avioane depinde de importurile de țiței, în principal din Orientul Mijlociu.

"Europa este de mult timp un importator net de combustibil pentru avioane, importurile reprezentând aproximativ 30% din cererea regională", arăta, anul trecut, Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA).

"Această dependență tot mai mare de importuri, combinată cu dezvoltarea inegală a infrastructurii, accentuează riscul unor penurii localizate și al volatilității prețurilor, mai ales dacă șocurile geopolitice sau sancțiunile restrâng și mai mult disponibilitatea globală de combustibil pentru avioane", spunea organizația menționată.

În ciuda crizei iminente, companiile aeriene se confruntă cu dificultăți în tentativele de a economisi combustibil. 

De la începutul războiului din Iran, operatorii sunt nevoiți să zboare pe rute mai lungi pentru a evita zona Golfului, ceea ce duce la un consum mai mare de kerosen.

Potrivit organizației europene de trafic aerian Eurocontrol, 1.150 de zboruri sunt susceptibile să fie afectate zilnic de redirecționări pe durata verii, atât timp cât conflictul continuă în forma actuală.

Scepticism în legătură cu un final rapid al conflictului, temeri privind o criză globală a aviației

Un final rapid al războiului pare puțin probabil, după ce președintele SUA, Donald Trump, a avertizat joi Iranul, scriind pe Truth Social: "Îi vom lovi extrem de dur în următoarele două-trei săptămâni, îi vom trimite înapoi în epoca de piatră, acolo unde le este locul."

În aceste condiții, perspectivele privind accesul la carburanți sunt tot mai sumbre pentru aeroporturile și companiile aeriene europene.

"Cu cât ostilitățile continuă mai mult, cu atât impactul asupra cererii va fi mai mare, prin creșterea prețurilor la combustibil și posibile penurii în multe părți ale lumii, ceea ce ar putea afecta atât numărul de zboruri, cât și prețurile acestora", a conchis Eurocontrol.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close