Antena 3 CNN Externe Mapamond Imagini virale cu fiul lui Ramzan Kadîrov care abia citește un discurs. Până și tatăl lui a fost uluit să îl audă

Imagini virale cu fiul lui Ramzan Kadîrov care abia citește un discurs. Până și tatăl lui a fost uluit să îl audă

G.M.
1 minut de citit Publicat la 09:37 19 Sep 2026 Modificat la 09:37 19 Sep 2026
Adam Kadîrov
Adam Kadîrov, fiul în vârstă de 18 ani al liderului cecen Ramzan Kadîrov, a avut în centrul unui moment penibil în public, în timp ce susținea un discurs. FOTO: X NEXTA

Adam Kadîrov, fiul în vârstă de 18 ani al liderului cecen Ramzan Kadîrov, a avut în centrul unui moment penibil în public, în timp ce susținea un discurs pregătit despre situația din republică și pregătirile pentru alegerile din Rusia. Imagini de la momentul respectiv au fost publicate pe X de canalul de Telegram NextaTV.

În înregistrare, tânărul Kadîrov citește lent și cu dificultate textul despre pregătirile pentru alegeri și eventualele provocări. Potrivit publicației ucrainene Dialog, care a analizat imaginile, discursul lui Adam a fost atât de lent și neclar, încât, deși anumite fraze puteau fi înțelese, mesajul general al intervenției era dificil de urmărit.

Pe parcursul lecturii, tânărul s-a poticnit în repetate rânduri, a pronunțat neclar unele cuvinte și a privit constant în jos, către text. Expresia de pe chipul tatălui său, Ramzan Kadîrov, sugera că și el a fost surprins de prestația fiului său.

Funcții importante, în ciuda dificultăților de a vorbi în public

Lipsa experienței oratorice nu l-a împiedicat pe Adam Kadîrov, în vârstă de 18 ani, să ocupe mai multe funcții importante. De la vârsta de 16 ani, el conduce dispozitivul de securitate personală al tatălui său, este secretarul Consiliului de Securitate al Ceceniei și supraveghează activitatea Ministerului de Interne al republicii, inclusiv activitatea ministrului.

Recent, Adam Kadîrov a preluat și comanda unității „Dustum K-13”, ai cărei membri se antrenează pentru operarea și distrugerea dronelor, precum și pentru trageri tactice, la baza unității de forțe speciale cecene „Ahmat”, potrivit canalului de Telegram Vyorstka.

Adam Kadîrov a devenit cunoscut în septembrie 2023, când l-a agresat fizic pe Nikita Juravel, un tânăr reținut pentru incendierea unui Coran, într-un centru de detenție preventivă din Groznîi.

În loc să fie sancționat pentru incident, Adam Kadîrov a primit ulterior de două ori titlul de „Erou al Ceceniei” și alte peste 20 de distincții, precum și mai multe funcții importante în administrația republicii.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole
x close