Antena 3 CNN Externe Republica Moldova, către UE: Lăsați-ne să intrăm și vă vom ajuta să țineți Rusia la distanță. Venim cu ceva unic

Republica Moldova, către UE: Lăsați-ne să intrăm și vă vom ajuta să țineți Rusia la distanță. Venim cu ceva unic

G.M.
3 minute de citit Publicat la 08:24 07 Apr 2026 Modificat la 08:24 07 Apr 2026
maia sandu la masa liderilor ue
Chișinăul le-a transmis statelor unde vor avea loc alegeri că este pregătit să le ajute să contracareze campaniile de dezinformare și destabilizare orchestrate de Kremlin. FOTO: Getty Images

Chișinăul le-a transmis statelor unde vor avea loc alegeri că este pregătit să le ajute să contracareze campaniile de dezinformare și destabilizare orchestrate de Kremlin. Securitatea a fost dintotdeauna unul dintre principalele motive pentru care Republica Moldova a dorit să adere la Uniunea Europeană. Acum, însă, țara susține că poate contribui și la consolidarea securității blocului comunitar, scrie Politico.

„Aderarea Moldovei este adesea descrisă ca o garanție de securitate pentru țara noastră. Și chiar este. Dar este, în egală măsură, o investiție strategică în propria securitate a Europei”, a declarat pentru Politico Cristina Gherasimov, viceprim-ministru pentru integrare europeană.  

„Venim cu ceva unic. Avem cunoștințe dobândite cu greu și soluții testate direct pe teren pentru a face față amenințărilor hibride rusești”, a declarat pentru Politico Stanislav Secrieru, consilierul pentru securitate națională al președintei Republicii Moldova.

Guvernul de la Chișinău acuză Moscova că a desfășurat campanii ample de interferență electorală și acțiuni de destabilizare înaintea scrutinelor-cheie din 2024 și 2025. Potrivit autorităților moldovene, tacticile Kremlinului au inclus cumpărarea de voturi, atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice și folosirea fermelor de troli pentru răspândirea dezinformării. Moscova a negat orice implicare în alegeri.

„Alegerile sunt cea mai ușoară poartă de intrare pentru Rusia”, a declarat Olga Roșca, consilieră pentru politică externă și afaceri europene a președintei Maia Sandu.

De asemenea, Moldova a destructurat o rețea transfrontalieră care antrena tineri, în tabere secrete din Bosnia și Serbia, pentru presupuse operațiuni de destabilizare susținute de Rusia în Franța și Germania. Potrivit unei investigații Politico, participanții erau instruiți să piloteze drone, să manipuleze dispozitive incendiare și să evite intervenția forțelor de ordine în timpul protestelor.

Secrieru a afirmat că Republica Moldova a împărtășit lecțiile învățate din contracararea Kremlinului cu „statele membre ale UE care se confruntă cu alegeri în acest an și anul viitor”.

„Moldova a testat și a aplicat cu succes, prin încercări și erori, o serie de contra-strategii. Putem oferi expertiză în combaterea finanțării ilicite, a dezinformării, în securitate cibernetică și în protejarea integrității proceselor electorale”, a spus el.  

Ungaria urmează să organizeze săptămâna viitoare un scrutin considerat esențial atât la Moscova, cât și la Bruxelles, pentru a vedea dacă țara se va apropia de Rusia sau va rămâne ferm ancorată de Uniunea Europeană.

Anul viitor, Franța, Italia, Spania și Polonia sunt, de asemenea, așteptate să organizeze alegeri.

Autoritățile franceze spun că au identificat campanii de dezinformare de mică amploare, susținute de Rusia, înaintea alegerilor municipale din martie. Ele au avertizat și asupra unui risc ridicat de interferență în alegerile prezidențiale de anul viitor. Astfel de campanii și alte operațiuni de război hibrid ar putea avantaja mișcările populiste, inclusiv Adunarea Națională, partidul de extremă dreapta care conduce în sondaje și care a fost mult timp perceput ca apropiat de Rusia.

Într-un document distribuit oficialilor UE la scurt timp după alegerile parlamentare de anul trecut din Republica Moldova și consultat de Politico,  guvernul de la Chișinău a avertizat că drumul spre aderarea la Uniunea Europeană rămâne unul îngust.

Victoria partidelor pro-europene de anul trecut a creat „o fereastră de oportunitate”, se arată în document. „Totuși, nevalorificarea acesteia și eșecul de a consolida victoria ar putea provoca o reorientare masivă către populiști, ceea ce ar servi intereselor Rusiei. La rândul său, acest lucru ar avea consecințe majore de securitate pentru întreaga regiune.”

Maia Sandu a vizitat mai multe capitale europene pentru a pleda în favoarea aderării țării sale la blocul comunitar. Uniunea Europeană a legat cererea Chișinăului de aderare de cea a Kievului, iar negocierile oficiale cu ambele state rămân blocate din cauza opoziției premierului ungar Viktor Orban față de aderarea Ucrainei.

Într-un discurs rostit miercuri în parlamentul leton, Maia Sandu a prezentat integrarea Republicii Moldova ca fiind o chestiune de „coerență strategică”, argumentând că lăsarea unor țări precum a sa în afara Uniunii ar însemna un cadou făcut Kremlinului.

„O Europă care tratează cu seriozitate propria securitate trebuie să trateze cu aceeași seriozitate și vecinătatea sa estică. Nu poate sprijini Ucraina cu o mână, iar cu cealaltă să lase națiunile democratice în zone gri. Și nu își poate avertiza cetățenii în legătură cu forțele care încearcă să-i divizeze, lăsând în același timp aceste forțe să aibă o țintă pregătită chiar dincolo de granițele sale.”, a spus ea. 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close