Ilie Bolojan a respins categoric orice legătură cu Viorel Pașca, într-o conferința de presă susținută joi, afirmând că “nu a avut nicio tangență” cu activitatea acestuia. Totuși, documente oficiale semnate de Bolojan în perioada în care conducea Consiliul Județean Bihor arată că asociația din spatele “azilelor groazei”, administrate de Viorel Pașca era menționată în termeni laudativi în rapoartele de activitate ale instituției.
Este vorba despre două rapoarte, din 2021 și 2023, prezentate în emisiunea “Decisiv”, cu Cătălina Porumbel, în care apare aceeași formulare referitoare la “buna colaborare” dintre Consiliul Județean Bihor și Asociația D.P.G. din Dumbrava.
În raportul Consiliului Județean din 2021 se precizează: „Am avut o colaborare bună cu unitățile finanțatoare, respectiv Consiliul Județean Bihor, Direcția de Sănătate Publică Bihor și, de asemenea, cu alte unități sociale, ca cele de la Dumbrava – Asociația D.P.G.”.
![]()
Precizarea apare și în raportul din anul 2023, semnat de Ilie Bolojan.
![]()
Aceste referiri pun sub semnul întrebării afirmația lui Ilie Bolojan, potrivit căreia nu a avut "nicio tangență" cu Viorel Pașca, având în vedere că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Bihor, semna rapoarte care vorbeau laudativ despre colaborarea instituției cu asociația lui Viorel Pașca.
De asemenea, în campania electorală din 2024 pentru un nou mandat la conducerea Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan a efectuat vizite în comuna Holod, localitatea în care au fost descoperite sute de cruci amplasate pe un teren din apropierea centrelor administrate de Viorel Pașca. Imaginile difuzate în emisiunea „Decisiv” îl surprind în timpul vizitei alături de reprezentanți locali ai PNL.
Ce a declarat Ilie Bolojan
În 2020, Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat o gală dedicată voluntarilor și persoanelor implicate în activități sociale, în cadrul căreia Viorel Pașca a fost premiat. Premierul interimar, Ilie Bolojan, a spus că nu a avut nicio tangență cu organizația condusă de Viorel Pașca:
„Nu am nicio legătură cu acest caz, nu am avut interacțiuni cu reprezentanții acestei asociații, nu am avut competențe de reglementare asupra acestei situații. Cei care pot inspecta toate așezămintele sociale sunt cei de la agențiile județene pentru inspecție socială, care ar trebui să aibă rapoarte în acest sens, iar în calitate de primar sau de președinte al Consiliului Județean nu am avut niciun fel de raport cu această asociație.
Vă pot informa că, în fiecare an, Direcția de Asistență Socială a Primăriei Oradea premiază ONG-uri și asociații implicate în activități de responsabilitate socială, dar nu am participat la acest tip de premiere, eu fiind, în general, centrat pe muncă și mai puțin pe partea de activități de reprezentare”, a mai spus Ilie Bolojan.
În ediția de miercuri a emisiunii "Decisiv" au fost prezentate informații potrivit cărora, persoane din anturajul politic al lui Ilie Bolojan din județul Bihor îl cunosc foarte bine pe Viorel Pașca. Acesta a fost premiat în perioada în care Bolojan era primar al municipiului Oradea.
În cadrul unor evenimente publice din acea perioadă au fost prezenți mai mulți apropiați ai actualului lider PNL. Printre aceștia se numără Arina Moș, considerată o apropiată a lui Ilie Bolojan, precum și Dumitru Țiplea, fost prefect de Bihor și fin al acestuia.
La un eveniment organizat în 2020 de Direcția de Asistență Socială Oradea, Arina Moș, pe atunci director al instituției, a deschis o gală dedicată voluntarilor din domeniul social, la care au participat reprezentanți ai administrației locale, inclusiv prefectul de la acea vreme și viceprimarul municipiului Oradea, Florin Pirtea, actual primar al orașului.
Rețeaua politică din spatele lui Viorel Pașca
În cadrul aceleiași gale, Viorel Pașca, liderul Asociației „Dumbrava Dumnezeu Poartă de Grijă”, a fost premiat și prezentat drept „îngerul celor oropsiți”, pentru sprijinul acordat persoanelor aflate în nevoie.
Dumitru Țiplea, fost prefect de Bihor și ulterior deputat PNL, a fost șef de cabinet al lui Ilie Bolojan pe vremea când acesta ocupa funcția de prefect, fiind totodată finul său.
De asemenea, Alina Moș, fost director al Direcției de Asistență Socială Oradea și ulterior viceprimar al municipiului, a participat la același eveniment și a avut un rol în acordarea distincțiilor. În prezent, aceasta este deputat PNL de Bihor.
În imaginile publice de la eveniment, Viorel Pașca apare premiat de reprezentanți ai administrației locale, într-un context în care acesta era deja cunoscut în mediul instituțional din județ.
În paralel, în comuna Holod, Viorel Pașca Emanuel, fiul acestuia, deține funcția de viceprimar din partea PNL și este vicepreședinte al asociației conduse de familia Pașca.
Noi dezvăluiri despre "azilele groazei"
Surse judiciare au descris pentru Antena 3 CNN tratamentul inuman la care au fost supuși bolnavii care au ajuns în centrele deținute de Viorel Pașca. Multe informații au fost scoase la iveală de polițista sub acoperire care s-a infiltrat în centrele din Bihor.
Într-un caz, un pacient cu șoldul rupt după o căzătură a fost lăsat să zacă în agonie, deoarece îngrijitoarea nu avea actele personale ale bolnavului și a refuzat să cheme ambulanța.
În situația în care bolnavii internați la azilele din Bihor aveau rude care doreau să îi viziteze, acestea erau informate de angajați că nu au dreptul la vizite. Mai mult, pacienții nu aveau acces la telefoane și niciun mijloc de a comunica cu familiile lor.
Viorel Pașca, proprietarul centrelor vizate de ancheta din Bihor și liderul Asociaţiei Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă, a fost reținut miercuri, după ce a fost audiat miercuri timp de mai multe ore la sediul central al DIICOT într-un dosar privind exploatarea unor persoane vulnerabile. Au fost reținuți, de asemenea, și soția lui, cei trei fii ai cuplului, și o angajată. Procurorii au cerut arestarea lor preventivă.