Antena 3 CNN Externe Axios: Oamenii lui Trump au lucrat în secret cu Rusia la un nou plan de încheiere a războiului din Ucraina

Axios: Oamenii lui Trump au lucrat în secret cu Rusia la un nou plan de încheiere a războiului din Ucraina

A.I.
4 minute de citit Publicat la 10:02 19 Noi 2025 Modificat la 12:28 19 Noi 2025
Witkoff Steve Dimitriev Kirill
Steve Witkoff (stânga) și Kirill Dimitriev (dreapta) au discutat noul plan de pace. Sursă foto colaj: Getty Images

Administrația Trump a lucrat în secret cu Rusia la un nou plan de încheiere a războiului din Ucraina, scrie publicația Axios, care citează oficiali americani și ruși.

Ar fi vorba despre un plan în 28 de puncte, inspirat de cel prin care președintele SUA a reușit să impună un armistițiu fragil în Gaza, între Israel și gruparea Hamas.

Un oficial rus de rang înalt a declarat pentru Axios că este optimist în privința planului. 

Nu este clar, momentan, cum vor percepe Ucraina și susținătorii săi europeni acest demers, punctează publicația americană.

Ce presupune planul în 28 de puncte al Administrației Trump pentru a se ajunge la pace în Ucraina

Sursele Axios spun că cele 28 de puncte ale planului acoperă patru categorii generale: pacea în Ucraina, garanțiile de securitate, securitatea în Europa și viitoarele relații ale SUA cu Moscova și Kievul.

Rămâne neclar cum ar urma să fie abordate problemele controversate, între care controlul teritorial în estul Ucrainei.

Acolo, forțele rusești avansează lent, dar controlează în continuare o zonă considerabil mai mică decât pretinde Kremlinul.

Axios: Steve Witkoff conduce procesul de elaborare a planului

Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, se ocupă de elaborarea planului, pe care l-ar fi discutat pe larg cu Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran de investiții rusesc și trimis special al Kremlinului, indică un oficial american. 

Luni, Dmitriev însuși a declarat pentru Axios că a petrecut trei zile împreună cu Witkoff și alți membri ai echipei lui Trump, atunci când trimisul lui Putin a vizitat Miami, între 24 și 26 octombrie.

Oficialul rus și-a exprimat optimismul cu privire la șansele de succes ale acordului.

"Simțim că poziția Rusiei este cu adevărat auzită, spre deosebire de eforturile anterioare", a afirmat el.

Witkoff și-a amânat întâlnirea cu Zelenski în Turcia

Din partea americană, Steve Witkoff urma să se întâlnească miercuri, în Turcia, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar și-a amânat călătoria, notează Axios, pe baza declarațiilor unor oficiali ucraineni și americani.

Witkoff ar fi discutat noul plan de pace cu consilierul pentru securitate națională al lui Zelenski, Rustem Umerov, într-o întâlnire la începutul acestei săptămâni, desfășurată tot la Miami, după cum a confirmat un oficial ucrainean pentru publicația americană.

"Știm că americanii lucrează la ceva. Președintele (Trump) a spus clar că este timpul să oprească uciderile și să încheie un acord pentru a pune capăt războiului. Trump consideră că există o șansă de a pune capăt acestui război fără sens dacă se dă dovadă de flexibilitate", a detaliat oficialul ucrainean.

Emisarul lui Putin: Noul plan de pace pleacă de la "principiile convenite în Alaska"

Kiril Dmitriev a mai declarat pentru Axios că ideea de la baza noului plan a fost de a porni de lua principiile convenite de Donald Trump și omologul rus în Alaska în luna august și de a elabora o propunere "pentru a aborda conflictul din Ucraina, a restabili legăturile dintre SUA și Rusia și a adresa preocupările de securitate ale Rusiei".

"Este, de fapt, un cadru mult mai larg, care spune practic: 'Cum putem aduce cu adevărat, în sfârșit, securitate durabilă în Europa, nu doar în Ucraina", a susține acest reprezentant al Kremlinului.

Discuțiile au menirea de a produce un document scris în acest sens, înainte de următoarea întâlnire a lui Trump și Putin.

Planurile pentru un summit la Budapesta între cei doi lideri rămân deocamdată suspendate.

Kirill Dmitriev a precizat că demersul ruso-american nu are nicio legătură cu eforturile conduse de Regatul Unit de a elabora un plan de pace pentru Ucraina, inspirat, de asemenea, de armistițiul din Gaza.

Dimitriev argumentează că inițiativa britanică nu are nicio șansă de succes, deoarece "ignoră pozițiile Rusiei".

Axios: Americanii explică noul plan oficialilor europeni

Emisarul rus a dezvăluit că partea americană încearcă să explice "beneficiile abordării" actuale ucrainenilor și europenilor.

"Se întâmplă în contextul în care Rusia are, cu siguranță, succese noi pe câmpul de luptă", a pretins Kirill Dimitriev.

Un oficial american a confirmat pentru Axios că administrația SUA a început să-i informeze pe oficialii europeni despre noul plan.

Potrivit acestuia, Casa Albă consideră că există o șansă reală de a capacita interesul ucrainenilor și europenilor, iar planul va fi adaptat pe baza contribuțiilor diferitelor părți.

"Credem că acum este un moment bun pentru acest plan. Dar ambele părți trebuie să fie practice și realiste", a conchis oficialul american.

Kremlinul reacționează la "noul plan de pace" în Ucraina al lui Trump: "Nu există noutăți"

Nu există noutăți în legătură cu pacea în Ucraina, dincolo de ce au discutat președinții Trump și Putin în Alaska, în vara acestui an, a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, anunță presa internațională.

Peskov a fost întrebat în mod specific de jurnaliști despre "noul plan de pace", pe care actuala administrație americană l-ar concepe pentru Ucraina în urma unor consultări cu partea rusă.

"Legat de Axios: ar trebui să înțelegem răspunsul dumneavoastră privind lipsa unor noutăți ca pe un refuz de a comenta acest subiect sau, pur și simplu, nu există noutăți în propunerile aflate în discuție?", a fost întrebarea adresată purtătorului de cuvânt.

"Au existat discuții la Anchorage (în Alaska, n.r.), iar în afară de ceea ce s-a discutat la Anchorage, nu există încă nicio noutate. Până acum, nu există vești", a răspuns Peskov.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close