Antena 3 CNN Externe Chelneri români în Italia, suspectaţi că au furat o avere de la clienţii unor restaurante de lux din Roma

Chelneri români în Italia, suspectaţi că au furat o avere de la clienţii unor restaurante de lux din Roma

O bandă de chelneri români şi italieni care clona cardurile clienților unor resturante din Roma a fost destructurată. Nu înainte, însă, de a cauza un prejudiciu de 300.000 de euro. Din banii obţinuţi astfel, suspecţii şi-au cumpărat elecronice, telefoane şi bijuterii. Victimele preferate erau clienţii bogaţi care frecventau restaurantele de lux din Roma.

de Naty Badea    |    13 Apr 2023   •   14:52

Specialitatea casei din câteva restaurante din centrul Romei nu era doar bucătăria tipic romană, ci și clonarea cardurilor de credit ale turiștilor. Din rețeau făceau parte și români, iar ospătarii au colaborat cu rețeaua specializată în furturi.

Clienții își încredințau cardurile chelnerilor care, pe lângă plata notei de plată, le treceau în skimmer, un aparat care copiază codurile, și apoi le transferau pe un card fals. Apoi cheltuiau banii în cele mai ciudate moduri: de la bijuterii la haine, de la benzină la cine, trecând prin magazinele de electronice unde cumpărau tablete, calculatoare și telefoane.

Acum, parchetul a cerut punerea sub acuzare a 20 de persoane, acuzate, în funcție de poziția lor, de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, înșelăciune, furt calificat și primire de bunuri furate.

În urma acestei scheme bine testate, banda, formată în principal din cetățeni români și italieni, a clonat zeci de carduri de credit, paguba ridicându-se la aproximativ 300.000 de euro, incluzând banii efectiv furați și tentativele de achiziții care nu au fost finalizate. Faptele datează din 2015, când a început ancheta, relatează Il Messaggero.

Turiștii vizați semănau: bogați și de preferință sud-americani sau asiatici. Locurile în care lucrau chelnerii complici ai bandei erau răspândite în principalele zone ale centrului: Piazza di Spagna, Fontana di Trevi, Pantheon și Monti. Liderii rețelei foloseau apoi cardurile clonate doar câteva zile mai târziu, astfel încât turiștii se întorceau în țările lor de origine. Abia atunci victimele își dădeau seama că banii dispăruseră brusc din conturile lor bancare, ceea ce îngreuna orice posibilitate de intervenție a poliției.

Rețeaua exploata cardurile de credit clonate în două moduri. În primul rând, le folosea pentru a plăti necesitățile zilnice, cum ar fi benzina la diferite stații de benzină din oraș. Cealaltă metodă a fost aceea de a retrage cele mai mari sume de bani de pe cardurile clonate. Din bandă făceau parte și câțiva negustori aflați în diferite zone din Roma. Sumele furate prin clonare erau reinvestite în aceste magazine.

×
Subiecte în articol: Italia români în Italia
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close