Președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv care, spune el, va împiedica viitorii Președinți să facă anumite schimbări la Biroul Oval al Casei Albe. „Îl transformăm într-un monument național și nu va fi permis să fie atins de nimeni, distrus, dărâmat de oameni proști, pentru a construi ceva cu o formă puțin diferită”, a declarat Trump reporterilor, joi, scrie vineri BBC News.
Trump, un fost magnat imobiliar, a modificat drastic aspectul biroului oficial al Președintelui în timpul celui de-al doilea mandat, în special prin adăugarea multor elemente aurii.
Ordinul vine la câteva luni după ce Trump a demolat în întregime Aripa de Est a Casei Albe, un proiect care s-a confruntat cu contestații legale. Proiectul a fost aprobat și de Congresul SUA. Construcția a continuat, existând planuri de a transforma spațiul într-o nouă sală de bal.
Președinții americani au puterea de a face unele schimbări la Casa Albă, dar proiectele mari necesită permisiunea Congresului. Ordinul executiv, semnat joi de Trump, declară Biroul Oval monument național, împreună cu unele dintre încăperile din jur.
Documentul mai precizează că nu „restricționează autoritatea președintelui de a redecora monumentul, de a selecta mobilierul sau de a efectua modificări operaționale și de securitate obișnuite care nu afectează substanțial structura istorică sau caracterul arhitectural al monumentului”.
„Ne place Biroul Oval și este un simbol, la fel ca Casa Albă însăși. Este un simbol al țării noastre și al măreției țării noastre”, a spus Trump, adăugând că „liderii mondiali care au vizitat în ultimele luni au complimentat schimbările decorative aduse încăperii”.
Trump a spus că atât Casa Albă, cât și Biroul Oval, aveau nevoie de reparații înainte de schimbările sale, numindu-le „grav avariate”. El a descris geamuri sparte, pereți crăpați și piatră spartă.
Multe dintre schimbările vizibile, însă, au fost cosmetice, inclusiv o placă mare de aur pe care scria „Biroul Oval” în afara spațiului, pavajul peste Grădina Trandafirilor și adăugarea unui nou helipad.
Trump a spus că ordinul „va face imposibilă distrugerea acestui spațiu incredibil de către oricine”. Întreaga clădire este deja desemnată Monument Istoric Național, menit să prevină modificările bruște ale clădirii.
În calitate de Președinte, Trump are puterea de a crea monumente naționale, care sunt similare parcurilor naționale.
Ordinul lui Trump prevede ca biroul să fie întreținut de Serviciul Parcurilor Naționale, „într-un mod care să protejeze caracterul său istoric, integritatea arhitecturală și asocierea cu Președinția”. Se ia act de protecțiile existente acordate Casei Albe, dar se precizează că, „cu toate acestea, Biroul Oval merită o recunoaștere specifică și o gestionare protectoare ca structură istorică discretă de importanță națională”.
Congresul a inclus o excepție de la Legea Națională privind Conservarea Monumentelor Istorice, pentru a permite Președinților să facă modificările necesare. Actualul Birou Oval există de la începutul anilor 1930, după conceperea sa de către Președintele Franklin D. Roosevelt.
Greg Werkheiser, de la firma de avocatură Cultural Heritage Partners, specializat în conservarea monumentelor istorice, spune că modificările temporare, precum „mobilierul și decorul, sunt la latitudinea completă a Președintelui”.
„Atâta timp cât nu deteriorează arta și arhitectura permanentă, pot face, în general, ce vor”, a spus el.
Werkheiser susține că administrația Trump a arătat dispreț față de alte situri istorice din Washington și, prin procese, a încercat să submineze legile care impun conservarea acestora.
Trump a întreprins un proiect masiv de înfrumusețare la Washington și a organizat trei evenimente în ultima săptămână pentru a se lăuda cu lucrările de construcție, chiar dacă partidul său republican a fost învins de democrați la alegerile de la jumătatea mandatului.
Werkheiser a numit ordinul lui Trump o „ipocrizie”, menționând diversele proiecte pe care le-a promovat în Washington, inclusiv planurile de construire a unui nou Arc de Triumf, care a fost suspendat temporar de un judecător federal, și renovarea Centrului Kennedy.
„Pe de o parte, vorbește despre importanța conservării Biroului Oval, ceea ce nu are nicio relevanță juridică, deoarece nu are cum să facă acest lucru, iar pe de altă parte, practic distruge cu totul legea care ne permite să conservăm alte situri istorice[, spune Werkheiser.
În octombrie, Președintele a sugerat, într-un interviu acordat revistei Time, că Biroul Oval ar trebui demolat din cauza preocupărilor legate de securitate din partea Serviciului Secret al SUA.
„Am spus: «La naiba, nu poți construi unul nou. Acesta este un loc special»”, spunea Trump.
În timpul campaniei electorale de la jumătatea mandatului, democrații au criticat reproiectarea designului lui Trump, fostul președinte Barack Obama spunând că modificările sale au făcut „Casa Albă să arate ca și cum Saddam Hussein ar fi deschis o fabrică de plăcinte”.