Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Joe Biden: "Sunt mândru să fiu alături de Maia Sandu și de poporul său" | Putin a anulat un decret de recunoaștere a suveranității Republicii Moldova în problema Transnistriei

Joe Biden: "Sunt mândru să fiu alături de Maia Sandu și de poporul său" | Putin a anulat un decret de recunoaștere a suveranității Republicii Moldova în problema Transnistriei

Președintele american Joe Biden a susținut, la Varșovia, discursul mult-așteptat care transmite mesajul Statelor Unite la un an de la declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina.

de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Feb 2023   •   18:41

Evenimentul a avut loc la o zi după vizita surpriză la Kiev a liderului de la Casa Albă.

Luni, în Ucraina, Biden a reconfirmat sprijinul pentru această țară atât timp cât va fi necesar pentru a câștiga războiul. De asemenea, președintele american a reconfirmat, marți, în discuțiile cu președintele polonez Andrzej Duda, angajamentul SUA față de Articolul 5 din Tratatul NATO.

Înaintea discursului de la Varșovia, președintele rus Vladimir Putin și-a lansat, la Moscova, propriile mesaje către Parlamentul și poporul rus, pe parcursul a două ore și a acuzat, din nou, NATO și SUA că sunt la originea conflictului din Ucraina. El a anunțat, totodată, suspendarea țării sale din tratatul New START cu SUA, pentru controlul armelor nucleare.

Declarațiile președintelui american, în continuare:

  • Bună seara, Polonia, unul dintre cei mai grozavi aliați
  • A trecut aproape un an de zile de când am vorbit în fața Palatului Regal din Varșovia, la câteva săptămâni după ce Vladimir Putin a declanșat asaltul criminal la adresa Ucrainei
  • Este cel mai amplu război în Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial
  • Fundamentele păcii și prosperității noastre au fost amenințate
  • M-am întors recent de la Kiev și vă pot spune: Kievul rezistă!
  • Ieri m-am aflat în Kiev pentru a spune că vom apăra aceste principii indiferent ce se va întâmpla
  • Când Putin a cerut tancurilor ruse să intre în Ucraina, a crezut că ne vom da la o parte. S-a înșelat amarnic, a trebuit să se retragă
  • A crezut că poate obține "finlandizarea NATO", dar a obținut contrariul, acum Finlanda dorește să intre în NATO
  • Democrația în lume a devenit mai puternică, autocrații lumii au devenit mai slabi
  • Nu vom obosi în a oferi sprijin Ucrainei, NATO nu va fi divizat
  • Putin va trebui să-și tempereze pofta de noi teritorii
  • Democrația va dăinui astăzi și pentru totdeauna

Biden a nominalizat-o pe Maia Sandu și a vorbit de dorința de libertate a poporului din Republica Moldova

  • Dau exemplu determinarea oamenilor din Republica Moldova de a trăi în libertate, atunci când și-au dorit să intre în Uniunea Europeană. Nu știu unde se află președinta Maia Sandu aici, în mulțime, dar sunt mândru că sunt alături de ea și de poporul din Moldova

Joe Biden: Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia. Niciodată!

  • De la Herson la Harkov, luptătorii ucraineni și-au apărat teritoriile și au reușit să împingă (înapoi) forțele rusești, iar președintele Zelenski conduce în continuare un guvern ales democratic
  • La un an după război, tancurile ruse nu înregistrează progrese
  • Autocrații nu înțeleg decât de cuvântul "NU": 'Nu îmi vei lua țara, libertatea, viitorul!'
  • Un dictator care dorește să creeze un imperiu nu va reușit să ucidă dragostea de libertate, nu va reuși să-i îngenuncheze pe cei care doresc libertatea. Iar Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia. Niciodată!
  • A fost un an de o brutalitate extraordinară a forțelor ruse și mercenarilor ruși, care au comis crime împotriva umanității fără remușcări sau rușine, au țintit civili, au folosit violul ca armă de război, au bombardat maternități, școli orfelinate, gări
  • Nimeni nu poate să-și întoarcă privirea de la aceste atrocități comise la adresa poporului ucrainean
  • Vom căuta dreptatea pentru victimele acestor crime și vom căuta să îi pedepsim pe vinovați
  • În octombrie, la ONU, 143 de națiuni au condamnat anexarea ilegală a Rusiei (a celor patru provincii ucrainene, n.r.) Doar patru au votat alături de Rusia

Biden: "Dacă Putin ar opri invazia, războiul s-ar încheia. Dacă Ucraina ar înceta să se apere, ar fi sfârșitul său"

  • În această seară, mă adresez poporului rus încă o dată: SUA și statele din Europa nu caută să controleze sau să distrugă Rusia. Occidentul nu avea de gând să atace Rusia, așa cum a spus Putin
  • Milioanele de cetățeni ruși care nu-și doresc decât să trăiască în pace trebuie să înțeleagă că acest război nu este o necesitate, ci o tragedie, iar vecinii lor nu le sunt inamici.
  • Președintele Putin a ales acest război. În fiecare zi în care continuă acest război, aceasta este alegerea lui Putin
  • E simplu, dacă Putin ar opri invazia, acest război s-ar încheia. Însă dacă Ucraina ar înceta să se apere, ar fi sfârșitul său
  • De aceea, ne asigurăm că Ucraina e capabilă să se apere. SUA și o coaliție de peste 50 de națiuni furnizează arme, sisteme de artilerie și muniție pentru luptătorii curajoși din Ucraina. Este un sprijin fără precedent

Biden: "Angajamentul SUA față de NATO și Articolul 5 este ferm. Rusia știe asta"

  • Împreună, ne-am asigurat că Rusia plătește prețul pentru abuzurile sale. Am impus cel mai amplu regim de sancțiuni din istorie la adresa unei țări
  • Vom anunța și alte sancțiuni în această săptămână, alături de partenerii noștri. Îi vom trage la răspundere pe cei care au comis crime împotriva umanității și continuă să le comită, vom căuta dreptate pentru victimele acestor crime
  • Avem motive să fim mândri pentru ce am realizat împreună în ultimul an. Dar trebuie să fim sinceri: va continua să fie greu și vor urma zile amare, cu victorii și tragedii
  • Apărarea libertății nu este o muncă de o zi sau de un an
  • Însă Ucraina este pregătită pentru luptele ce vor urma
  • Anul viitor, vom organiza un summit în SUA și vom celebra aniversarea celei mai puternice alianțe din istoria lumii
  • Să nu existe îndoieli că angajamentul SUA față de NATO și Articolul 5 este foarte ferm! Fiecare membru NATO știe asta și Rusia știe și ea. Un atac la adresa unui membru este un atac la adresa tuturor
  • Este un jurământ sfânt de a apăra fiecare centimetru pătrat de teritoriu NATO

Biden: "Deciziile pe care le luăm în acești ani vor ne vor defini viețile în deceniile care urmează"

  • Democrațiile acestei lumi trebuie să ofere oamenilor pace și prosperitate
  • Ne-am adunat în această seară într-un punct de răscruce. Deciziile pe care le vom lua în următorii ani ne vor contura viețile pentru deceniile care urmează. E adevărat pentru oamenii din SUA și pentru oamenii din întreaga lume
  • Nu există cuvânt mai dulce, scop mai nobil, aspirație mai înaltă decât libertatea. Americanii știu asta și o știți și dumneavoastră
  • Tot ce facem acum este pentru ca nepoții și copiii noștri să știe acest lucru
  • Libertatea este inamicul tiranilor și speranța curajoșilor. Fiți alături de noi și noi vom fi alături de voi (...)
  • Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți, pe eroii Ucrainei și pe cei care apără libertatea în întreaga lume. Mulțumesc, Polonia!

Ce semnificație poate avea nominalizarea Maiei Sandu și a poporului din Republica Moldova de către Joe Biden

Nominalizarea explicită a Maiei Sandu și a poporului din Republica Moldova, făcută marți, în discursul de la Varșovia, de Joe Biden vine într-un context îngrijorător.

Sandu a denunțat, săptămâna trecută, un plan al Moscovei de a provoca tulburării la Chișinău, pentru a determina schimbarea puterii alese în mod legitim cu una supusă Rusiei.

Ea a spus că are informațiile de la președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

La scurt timp, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a acuzat Occidentul să se pregătește să transforme Republica Moldova în "următoarea Ucraină", cu scopul de a slăbi Federația Rusă.

Iar marți, în ziua discursului rostit de Putin la Moscova, presa internațională a relatat că președintele rus a anulat un decret  semnat în 7 mai 2012, care garanta respectarea suveranității, integrității teritoriale și a neutralității Republicii Moldova în stabilirea statutului special al Transnistriei.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close