O femeie în vârstă de 66 de ani rezidentă în localitatea Ravenna, în Italia, a continuat să încaseze în fiecare lună pensia mamei sale decedate timp de 10 ani, falsificând alte documente pentru a face să pară că mama ei era încă în viață. Trupul neînsufleţit al femeii fusese, însă, repatriat în Maroc, ţara de provenienţă a sa şi fusese înmormântată acolo.
Femeia în vârstă de 66 de ani, rezidentă la Ravenna şi originară din țara nord-africană, a fost reclamată de Guardia di Finanza și acum este anchetată pentru fraudă agravată împotriva statului. În 10 ani, a beneficiat de o sumă care se ridică la 120.000 de euro, relatează Corriere della Sera.
Mama femeii anchetate a murit în Italia în 2015. După moartea sa, trupul a fost returnat în țara de origine a femeii, Maroc, unde este înmormântată astăzi.
Înainte de moartea sa, bătrâna mergea adesea personal să-și ridice cecurile de pensie la ghișeu. După moartea sa, fiica a fost cea care a mers în locul mamei sale sau cel puțin asta le-a lăsat să creadă pe autorităţi. Banii din pensie erau apoi plătiți lunar într-un cont deținut în comun cu mama decedată.
După ani, însă, reprezentanţii Guardia di Finanza au devenit suspicioși, pentru că nimeni nu mai auzise de bătrâna care fusese "titulara" pensiei timp de mulţi ani, în ciuda prezenței regulate a fiicei sale.
Ancheta ia în calcul, pe lângă nedeclararea decesului cu zece ani în urmă, și certificări false privind existența pensionarei. Cei 120.000 de euro primiți în mod necuvenit au fost confiscați preventiv, la fel ca și o maşină Mercedes înmatriculată pe numele femeii de 66 de ani.