Antena 3 CNN Externe Mapamond Muncitor moldovean din Italia, abandonat în stare critică în față la Urgențe. Se caută maşina care l-a adus

Muncitor moldovean din Italia, abandonat în stare critică în față la Urgențe. Se caută maşina care l-a adus

N.B.
1 minut de citit Publicat la 15:20 19 Iun 2025 Modificat la 15:20 19 Iun 2025
Masina si banda cu inscrisul politia municipala din Italia
Carabinierii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte ale morții și pentru a identifica persoanele care l-au abandonat în fața spitalului. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Un muncitor agricol moldovean în vârstă de 30 de ani a murit la spitalul "Sant'Anna e San Sebastiano" din Caserta, Italia, după ce a fost abandonat în stare critică în fața intrării departamentului de urgențe din localitate.

Bărbatul a fost dus la spital cu o mașină și lăsat la intrare, fără niciun însoțitor şi fără alte explicaţii.

Medicii l-au găsit într-o stare gravă, de aceea au decis să îl transfere de urgență la spitalul din Caserta, dar, din păcate, tânărul a decedat la scurt timp după internare, cel mai probabil din cauza unui stop cardiac.

Carabinierii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte ale morții și pentru a identifica persoanele care l-au transportat și abandonat în fața spitalului, relatează prea din Italia.

Investigațiile sunt însă îngreunate de faptul că în zonă nu există camere de supraveghere care să fi surprins momentul în care bărbatul a fost abandonat.

Un inspector și doi carabinieri, însoțiți de poliţiştii de la secția locală, au solicitat imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, în speranța identificării celor implicați.

Cu toate acestea, ei au descoperit că spitalul nu dispune de un sistem de supraveghere video funcțional, deși această problemă fusese semnalată încă din urmă cu aproape un an, în urma unui alt incident grav petrecut în același loc.

În plus, ancheta care se află în plină desfăşurare a scos la iveală mai multe nereguli, şi anume că, în timpul transferului bărbatului moldovean la spitalul din Caserta, s-a constatat că ambulanța sosită pentru a-l transporta nu era dotată cu personal medical.

Medicul de gardă a fost astfel nevoit să părăsească temporar spitalul pentru a însoți pacientul, ceea ce a dus la închiderea temporară a unității medicale timp de aproape două ore, până la revenirea acestuia.

Ancheta continuă în acest caz.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close