Un bărbat din Canada a fost rănit grav după ce a încercat să-și salveze soția, care fusese atacată de un urs polar chiar în fața casei lor, transmite Sky News.
Potrivit autorităților, cei doi au fost atacați în fața casei lor din nordul Canadei în dimineața zilei de marți.
Animalul s-a năpustit asupra femeii, iar soțul ei a sărit pe urs pentru a o salva, dar a fost atacat și el.
Bărbatul a fost rănit grav, dar, potrivit medicilor, este în afara oricărui pericol.
„Un vecin a venit cu o armă de foc și a împușcat ursul de mai multe ori. Ursul s-a retras într-o zonă împădurită din apropiere, unde a murit din cauza rănilor suferite”, a declarat poliția într-un comunicat.
Poliția a patrulat ulterior în zonă „pentru a se asigura că nu există alți urși”.
Atacurile urșilor polari sunt rare.
Potrivit unui studiu din 2017 al Centrului de Știință din Alaska, publicat în Wildlife Society Bulletin, între 1870 și 2014 au avut loc 73 de atacuri ale urșilor polari. De asemenea, în acea perioadă, s-au înregistrat 20 de decese în Canada, Groenlanda, Norvegia, Rusia și Statele Unite.
World Wide Fund for Nature (WWF) a descris urșii polari ca fiind o „specie amenințată” din cauza topirii accelerate a ghețarilor, cauzată de schimbările climatice.