
Israel a avut un mare succes în clasamentul televotului la finala Eurovision care a avut loc sâmbătă, motiv pentru care mai multe țări au cerut verificarea rezultatelor și a sistemului de votare, scrie BBC.
Cântăreața Yuval Raphael s-a clasat pe primul loc în preferințele publicului sâmbătă cu balada „New Day Will Rise”. La final, după ce au fost luate în calcul și punctele juriilor, a obținut locul doi în clasamentul general, după Austria. Concret, Israelul a fost clasat pe locul 14 de către juriile naționale, dar a urcat spectaculos în clasament datorită voturilor prin telefon și online.
Televiziunile din Irlanda, Olanda, Belgia, Spania, Islanda și Finlanda și-au exprimat îngrijorarea sau au ridicat întrebări despre televot, unele solicitând chiar un audit al rezultatelor.
Organizatorii Eurovision, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), au declarat că voturile au fost verificate independent și că toate tratează serios toate aceste solicitări.
Printre țările ale căror spectatori i-au acordat Israelului cele mai multe puncte (12) se numără Belgia, Țările de Jos, Spania și Regatul Unit, iar Irlanda și Finlanda i-au oferit câte 10 puncte. Radiodifuzorul irlandez RTÉ a cerut o analiză detaliată a distribuției punctelor de televot din partea organizatorilor.
Anterior, radiodifuzorul spaniol RTVE anunțase că va solicita o investigație a rezultatelor și o revizuire a sistemului de televotare.
În prezent, spectatorii pot vota de până la 20 de ori de pe fiecare număr de telefon, prin SMS sau aplicație.
Katia Segers, deputat în parlamentul valon, a declarat: „Un sistem în care fiecare poate vota de până la 20 de ori încurajează manipularea. Trebuie să se investigheze dacă astfel de practici s-au petrecut în țara noastră sau în oricare dintre celelalte state participante ori neparticipante.”
Un purtător de cuvânt al radiodifuzorului flamand VRT a spus: „Nu avem motive să credem că televotul nu a fost numărat corect, dar cerem EBU transparență totală. Întrebarea esențială este dacă actualul sistem reflectă cu adevărat opinia publicului.”
Postul finlandez YLE a adăugat: „Cu siguranță vom întreba EBU dacă nu cumva este momentul să actualizăm regulile sau cel puțin să vedem dacă acestea permit abuzuri.”
Marți, radiodifuzorii olandezi Avrotros și NPO au emis un comunicat în care susțin că concursul este „din ce în ce mai influențat de tensiuni sociale și geopolitice” și că participarea Israelului „ridică întrebarea dacă Eurovision rămâne cu adevărat un eveniment apolitic, unificator și cultural.”
În replică, directorul concursului, Martin Green, a afirmat că organizatorii sunt „în contact permanent cu toți radiodifuzorii participanți” și tratează „cu seriozitate orice îngrijorare”.
„Putem confirma că am discutat cu mai mulți radiodifuzori încă de la finala de sâmbătă în legătură cu votarea din competiție. Urmează acum o discuție amplă cu toți participanții pentru feedback asupra tuturor aspectelor evenimentului de anul acesta. Este important de subliniat că mecanismul de votare al Concursului Eurovision este cel mai avansat din lume, iar rezultatele fiecărei țări sunt verificate și confirmate de o echipă numeroasă pentru a elimina orice tipar de vot suspicios ori neregulă.Un monitor independent de conformitate analizează datele atât din partea juriilor, cât și din televot, pentru a asigura validitatea rezultatului. Partenerul nostru de votare, compania Once, a confirmat că un vot valid a fost înregistrat în toate țările participante la Marea Finală și în restul lumii”, a spus Green.
Eurovision News, operat de EBU, a relatat că o agenție a guvernului israelian a plătit pentru reclame și a folosit conturi oficiale de social media pentru a încuraja oamenii să voteze pentru reprezentanta Israelului. Martin Green a precizat că aceste acțiuni nu au încălcat regulile.