Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Au început negocierile pentru al treilea împrumut pentru Grecia

Au început negocierile pentru al treilea împrumut pentru Grecia

Au început negocierile pentru al treilea împrumut pentru Grecia
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
de M.Z.    |    02 Aug 2015   •   00:43

Negocierile pentru cel de-al treilea acord de împrumut pentru Grecia au început la Atena, iar rolul central în discuţii îl are o româncă.

Împreună cu guvernul elen şi delegaţia Uniunii Europene, Delia Velculescu, reprezentantul FMI pentru Grecia, are misiunea de a stabili codiţiile necesare pentru încheierea acordului. Românca e vânată cu insistenţă de presa elenă.

 
Delia Velculescu, reprezentanţii Uniunii Europene şi cei ai guvernului grec au avut prima rundă de convorbiri într-un hotel din Atena. Discuţiile s-au purtat cu uşile închise, iar negociatorii nu au făcut nicio declaraţie şi au evitat camerele de filmat.
 
Românca numită recent şefa misiunii FMI în Grecia a stârnit însă curiozitatea presei elene. Jurnaliştii greci au publicat fotografii şi filme făcute cu telefonul mobil în care ea e prezentată înaintea discuţiilor. Delia Velculescu e acum în centrul atenţiei în Grecia.
 
Presa spune că românca originară din Sibiu e protejată de 20 de bodyguarzi, deşi, în hotel, era însoţită de unul singur.
 
Ziarele elene o prezintă drept varianta brunetă a şefei FMI, Christine Lagarde, susţinând că are un instinct de pasăre de pradă. "Zâmbeşte rar, are o atitudine extrem de rece la negocieri şi îşi schimbă opinia doar în faţa unor argumente extrem de solide", scriu jurnaliştii greci.

Unele articole vorbesc şi despre atitudinea dură a Deliei Velculescu faţă de oficialii ciprioţi, acum trei ani, când a condus misiunea FMI în această ţară, unde a fost supranumită Drăculescu. 

Citiţi şi Românca în mâinile căreia stă soarta Greciei, lăudată în presa străină

 

×
Subiecte în articol: Grecia imprumut
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close