Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Dezbatere în Comisia LIBE. Ce nu s-a văzut la televizor

Dezbatere în Comisia LIBE. Ce nu s-a văzut la televizor

Dezbatere în Comisia LIBE. Ce nu s-a văzut la televizor
02 Oct 2018   •   20:32

Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European (PE) a adezbătut, luni seară, la Strasbourg, 'situaţia din România, inclusiv independenţa justiţiei'. La reuniunea extraordinară, membrii comisiei au avut un schimb de opinii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Maria Grapini a fost unul dintre eurdeputații români care au intervenit.

"Când s-a terminat dezbaterea, i-am reproșat domnului Timmermans că nu a răspuns la întrebări concret şi am profitat, astăzi, şi am intervenit în Plenul Parlamentului, ca să audă şi restul lumii şi colegii mei din Parlament. Un înalt demnitar care vine la o dezbatere la Comisia LIBE, atunci când i se pun întrebări concrete, trebuie să răspundă.

Nu doar că nu a răspuns la întrebarea mea sau ale colegilor din România... Nu a răspuns nici la întrebările altor colegi eurodeputaţi din alte state. Un coleg din Cehia a întrebat ce surse de informaţie foloseşte domnul Timmermans şi Comisia când analizează România, ca să le fie clar dacă este afectat statul de drept şi dacă e adevărat că în România nu există independenţa Justiţiei, şi nu a răspuns.

Şi eu am acuzat acest lucru pentru că, dacă la toate verificările MCV şi la toate aceste instituţii pe care le-a enumerat domnul Timmermans - GRECO, Comisia de la Veneţia, Comisia Europeană - nu a stat niciodată de vorbă cu Curtea Constituţională, mi se pare că nu e foarte bine. Trebuie să ascultăm toate părţile interesate, pentru a-ţi face o idee şi să decizi că în România funcţionează sau nu statul de drept", a declarat Maria Grapini pentru DCNews.

×
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close