Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană UE propune Ucrainei pregătirea unui plan pentru aplicarea unui alt Acord de Asociere

UE propune Ucrainei pregătirea unui plan pentru aplicarea unui alt Acord de Asociere

UE propune Ucrainei pregătirea unui plan pentru aplicarea unui alt Acord de Asociere
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
12 Dec 2013   •   23:50

Uniunea Europeană a propus, joi, Ucrainei pregătirea unui plan pentru implementarea unui eventual acord de asociere, cu condiţia ca Administraţia de la Kiev să asume angajamentul "clar" de semnare a acordului, informează AFP.
  
"Pe baza unui angajament clar al Ucrainei de semnare a acestui acord, pregătim o foaie de parcurs pentru implementarea documentului", a declarat, conform AFP, Stefan Füle, comisarul UE pentru Politici de Vecinătate.

Füle s-a declarat pregătit să examineze "în profunzime" toate problemele legate de această implementare, denunţând "exagerările" care circulă cu privire la costul acordului de asociere pentru economia ucraineană. El a apreciat că este "important să privim cu luciditate beneficiile pe termen lung şi să nu considerăm" acordul "ca fiind un cost". "Trebuie să ne înţelegem în ceea ce priveşte cifrele", a declarat el.
   
El a confirmat de asemenea că UE susţine în continuare să ajute Ucraina, aflată în mari dificultăţi financiare, să încheie un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). "Ne vom concentra asupra nevoilor financiare imediate ale Ucrainei pentru a ajuta FMI şi ţara să ajungă la un acord".
   
Ucraina cere 20 DE MILIARDE DE EURO de la UE, în schimbul Acordului de Asociere

Sub presiunea Rusiei, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a renunţat la sfârşitul lui noiembrie la semnarea acordului de asociere negociat timp de mai mulţi ani cu europenii. El a asigurat totuşi că are încă intenţia de a îl semna, fără a da o altă dată.
   
Füle a calificat întâlnirea cu Arbuzov drept "sinceră şi deschisă". Vorbind de un dialog "sincer şi deloc uşor", acesta din urmă s-s declarat "încrezător" în faptul că cele două părţi vor ajunge să "se înţeleagă într-un viitor apropiat".
   
Printre punctele de discuţie, acesta a amintit problemele comerciale, Ucraina temându-se de represalii dure din partea Rusiei în cazul unui acord cu UE, însă şi energia şi relaţiile cu FMI.
   
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că poarta Uniunii vamale al cărui principal membru este Rusia rămâne deschisă Ucrainei, adăugând că acest proiect are "interese economice reale".
   
"Ucraina va semna în curând acordul (de asociere), luând în considerare interesele sale strategice", a declarat Arbuzov. "Ucraina este încă pe calea integrării europene. (...) Avem voinţa politică, când vom fi de acord, vom semna", a adăugat el, fără a fi în măsură să acorde o dată clară.
  
Pentru Fule, "oferta este încă pe masă" şi UE este "pregătită îl semneze (acordul) când autorităţile ucrainene vor fi pregătite şi îşi vor arăta angajamentul". "Ţinând cont de deteriorarea rapidă a situaţiei economice şi politice, cu cât mai repede îşi va clarifica Ucraina intenţiile, cu atât mai repede vom putea începe şi încheia munca".

×
Subiecte în articol: Ucraina UE
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close