
Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren-Mercedes) a dominat a doua sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu al regiunii Emilia-Romagna (Italia), a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, vineri, pe circuitul de la Imola, după ce fusese cel mai rapid şi în prima sesiune, transmite presa internaţională, potrivit Agerpres.
Oscar Piastri, liderul Campionatului Mondial, a fost urmat, la 0.025, de coechipierul său britanic Lando Norris, care a avut al doilea timp şi în prima sesiune. Locul trei i-a revenit francezului Pierre Gasly (Alpine). Top 5 a fost completat de britanicul George Russell (Mercedes) şi olandezul Max Verstappen (Red Bull).
Ferrari-urile monegascului Charles Leclerc (al 6-lea timp) şi britanicului Lewis Hamilton (al 11-lea) au avut probleme la frânare.
A doua sesiune marcată de un steag roşu în urma ieşirii de pe pistă a monopostului Racing Bulls al francezului Isack Hadjar.
Sâmbătă sunt programate a treia sesiune de antrenamente libere şi calificările. Cursa de pe circuitul de la Imola marchează startul sezonului în Europa.
În clasamentul Campionatului, Piastri are un avans de 16 puncte faţă de Norris.