Dacă ai un copil mic, probabil ai văzut scena de zeci de ori. Un băț devine o sabie care apără un regat. O pătură legată de gât devine o pelerină care oferă puterea zborului. Sau, pur și simplu, stau nemișcați în fața televizorului, absorbiți de o poveste în care cineva salvează situația.
Ne uităm adesea la aceste momente și zâmbim, catalogându-le drept "lucruri de copii". O simplă fantezie, o modalitate de a umple timpul. Dar dacă e mai mult de atât? Dacă această nevoie de a se juca "de-a eroul" este la fel de fundamentală pentru dezvoltarea lor ca învățarea mersului sau a cititului?
În lumea reală, plină de știri confuze, de griuri și de anxietăți pe care cei mici le absorb de la noi, copiii au o nevoie disperată de claritate. Au nevoie de certitudini. Au nevoie, mai mult ca orice, de eroi.
Prima busolă morală: lumea în alb și negru
Pentru un copil de 3, 4 sau 5 ani, lumea trebuie să aibă sens. Iar sensul, la acea vârstă, înseamnă reguli clare. Există "bine" și există "rău". Există "corect" și există "greșit". Poveștile și personajele pe care le îndrăgesc sunt prima lor busolă morală.
Eroul clasic – fie că e pompierul din cartea de povești, un personaj din desenele animate sau un supererou – este întruchiparea binelui. El este curajos, îi ajută pe ceilalți, este altruist. Inamicul este opusul. Această dihotomie simplă nu este o dovadă de naivitate; este un instrument de învățare esențial. Copilul, jucându-se, testează aceste roluri. Când se preface că este un erou, el nu se joacă doar, ci exersează cum e să fii curajos. Prin diverse figurine jucării, el devine regizorul propriei sale povești morale, în care, invariabil, binele trebuie să câștige. Este modul lui de a-și confirma că lumea are, la bază, o ordine corectă.
Când poveștile devin mai complicate
Dar copiii cresc. Și pe măsură ce cresc, încep să observe că lumea reală nu este atât de simplă. Observă că oamenii buni pot face greșeli, iar motivele celor "răi" sunt uneori... complicate. Aici, poveștile pe care le consumă devin și ele mai nuanțate.
Eroii perfecți, fără defecte, încep să fie înlocuiți de personaje complexe, care au îndoieli, care fac sacrificii și care luptă nu doar cu un inamic exterior, ci și cu propriile lor slăbiciuni. Aici intervin narațiunile mai ample, acele universuri în care conflictul este la scară largă și are o istorie în spate. De exemplu, fascinația pentru povești cu facțiuni complexe, cum este cea din spatele unor figurine Transformers, nu se rezumă doar la roboți care se luptă. Este despre loialitate (Autoboții), despre ideologie și despre consecințele acțiunilor. Un copil mai mare nu se mai joacă doar "de-a eroul"; el explorează idei precum onoarea, trădarea și ce înseamnă cu adevărat "acasă".
Ce facem noi, ca părinți?
De multe ori, tentația noastră este să intervenim. Fie să le supra-simplificăm poveștile, fie să le cenzurăm, de teamă să nu fie prea "violenți" sau prea "complicați". Dar rolul nostru nu este de a fi regizori în joaca lor, ci mai degrabă spectatori interesați.
Joaca este spațiul lor sigur. Este laboratorul în care ei au control total. Acolo pot să exploreze frica, furia, curajul și eșecul, fără consecințe reale. Când vedem un copil absorbit de o luptă imaginară pe covorul din sufragerie, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să-i punem întrebări deschise. "Wow, cine e el? De ce se luptă? Cine câștigă?". Răspunsurile lor ne vor surprinde adesea prin profunzimea lor.
În definitiv, fie că e vorba de un personaj inventat sau de un erou dintr-un film, aceste simboluri sunt cruciale. Ele le oferă copiilor uneltele de care au nevoie pentru a naviga într-o lume care, de multe ori, nu are niciun sens. Le oferă speranță. Și îi învață, în cel mai simplu mod posibil, că, indiferent cât de greu ar fi, merită să lupți pentru ceea ce este corect.
Ştiri video recomandate
