Nu există nicio fotografie cu el pe internet, colaboratorii vechi nu au numărul lui de telefon, iar oamenii cu care se întâlnește află locul întâlnirii cu doar câteva minute înainte, cu obligația de a veni doar cu creion și hârtie. Peter de Putron, un miliardar britanic educat la Eton și Oxford, a construit în tăcere un imperiu financiar care administrează, potrivit unor estimări, peste 10 miliarde de dolari, cu ajutorul unei armate de matematicieni și fizicieni care creează algoritmi de tranzacționare la bursă. Acum, după decenii petrecute în umbră, omul pe care propriii angajați îl compară cu Lord Voldemort ar putea fi obligat să iasă la lumină: un tribunal din New York vrea să-l audieze într-un proces legat de echipa de Formula 1 Williams, iar un uriaș centru de date din SUA legat de numele lui a stârnit revolta localnicilor, scrie Financial Times.
Vara aceasta, funcționari ai instanței din Jersey au mers de două ori la o casă legată de un miliardar extrem de discret. Voiau să-i înmâneze o citație pentru o depoziție într-un litigiu de durată, în care este implicată o echipă de Formula 1 în care acesta investise.
Ambele vizite au eșuat. Deși existau dovezi că veniseră la adresa potrivită, funcționarii de pe insulă au fost refuzați. Termenul pentru depoziție, 1 septembrie, a trecut fără ca miliardarul să-și facă apariția.
Faptul că nu poate fi găsit pare însă să-l caracterizeze pe acest finanțist: Peter de Putron, una dintre cele mai influente și mai enigmatice figuri din lumea tranzacționării.
Averea lui se sprijină în mare parte pe G-Research, o firmă londoneză de cercetare cantitativă și tehnologie, unde o armată de „tocilari la matematică și fizică”, cum îi descrie un fost angajat, dezvoltă strategii de tranzacționare care sunt apoi transferate unui fond de hedging offshore.
G-Research a ajuns la aproximativ 1.000 de angajați, o dimensiune comparabilă cu cea a celor mai mari fonduri de hedging din capitala britanică. Un rival a spus că ar fi „uimit” dacă fondul lui de Putron nu ar administra „între 10 și 12 miliarde de dolari”.
Investițiile lui de Putron acoperă o gamă largă de domenii, de la companii de apărare care folosesc inteligența artificială până la echipa de F1 Williams.
Credențialele sale în rândul establishmentului sunt impecabile: a studiat la Eton College și la Universitatea Oxford, companiile pe care le controlează au donat aproape un milion de lire Partidului Conservator din Marea Britanie, iar o fundație condusă de soția sa, Hayley, a oferit milioane unor organizații caritabile susținute de familia regală britanică. Într-un discurs publicat în 2017, aceasta a primit mulțumiri publice din partea celui care era atunci Prințul Charles.
Cu toate aceste activități publice, de Putron își ia viața privată foarte în serios. Se știe că dezvăluie locul exact al unei întâlniri cu doar câteva minute înainte și le cere celor invitați să vină doar cu creion și hârtie, fără niciun dispozitiv electronic. Chiar și unii colaboratori vechi nu au numărul lui de telefon mobil; un director care s-a întâlnit cu el de mai multe ori a susținut că nu-i știe numele de familie.
Pe internet nu există nicio fotografie publică a lui. Se spune că are peste 1,80 metri, că este suplu și blond. Cei care l-au cunoscut spun că este intens, direct și uneori stângaci în relațiile cu ceilalți.
La un eveniment public, s-a îmbrăcat ca într-un „clișeu despre cum ar arăta un spion”, povestește cineva care îl cunoaște. „Pălărie, trenci, ochelari de soare purtați și înăuntru, și afară”,
Nu e de mirare, așadar, că funcționarii din Jersey nu l-au putut găsi, deși legăturile sale cu Insulele Canalului sunt bine cunoscute. A crescut în Guernsey, iar în ultimele două decenii a locuit și a făcut filantropie în Jersey. Cel mai mare concurs școlar de cultură generală din Insulele Canalului îi poartă numele: de Putron Challenge.
De Putron are însă și alte locuri unde să meargă: potrivit unor surse, deține proprietăți în Marea Britanie și pe insula Mustique. Companies House, registrul comerțului din Marea Britanie, indică în prezent Insulele Cayman drept țara sa de reședință. A refuzat să acorde un interviu pentru acest articol.
Dar miliardarul retras devine tot mai vizibil. Ascensiunea G-Research a contribuit la consolidarea Londrei ca centru global al tranzacționării cantitative, capabil să rivalizeze cu New Yorkul. G-Research este „povestea unei fabrici de quanți”, spune cineva care îl cunoaște pe de Putron.
În același timp, numele lui atrage tot mai multă atenție publică – și juridică. Un centru de date din Carolina de Sud, construit de o companie de care pare să fie legat, s-a lovit de o opoziție locală înverșunată. Iar un conflict juridic aprig între Williams F1 și o fostă angajată a dus la cererea de depoziție pentru de Putron, care amenință să-l aducă și mai mult în lumina reflectoarelor.
Observatorii se întreabă cât timp mai poate spera de Putron să rămână în umbră.
Rădăcinile lui de Putron în Insulele Canalului sunt adânci. Bunicul său a fost un jurat celebru – un judecător laic – în Guernsey, iar tatăl său, un politician și antreprenor local proeminent. O stradă dintr-un sat de lângă St Peter Port poartă numele familiei.
Tatăl său era „de modă veche” și „împotriva celor dependenți de ajutoare sociale”, spunea de Putron într-un proces din 2013 legat de moștenirea tatălui său decedat. Potrivit documentelor din dosar, el își amintea că tatăl le oferea copiilor „o educație și nimic mai mult”.
După Eton și Oxford, de Putron a absolvit în 1992 un MBA la Wharton School. Ulterior s-a alăturat unui fond de hedging numit IFM, unde a participat la dezvoltarea modelelor de investiții cantitative – adică folosirea matematicii, a analizei de date și a algoritmilor informatici pentru a construi strategii de tranzacționare, în locul simplei judecăți umane.
Industria europeană a fondurilor de hedging abia se năștea. De Putron și-a lansat propriul fond, De Putron Fund Management (DPFM), în 1997, cu sprijinul miliardarului George Soros și cu o serie de împrumuturi de la tatăl său. Partenerii de afaceri și investitorii din acea perioadă își amintesc că rezultatele fondului, specializat în pariuri pe deznodământul fuziunilor și achizițiilor, erau modeste.
Un investitor spune că de Putron era foarte interesat de legendarul fond cantitativ al lui Jim Simons, Renaissance Technologies, și își amintește că a început curând să experimenteze cu strategii bazate pe date și modele pentru a anticipa mișcările prețurilor.
Momentul decisiv pentru de Putron a venit la începutul anilor 2000, odată cu angajarea a doi quanți de la gigantul american al fondurilor de hedging DE Shaw: Suneil Setiya și Greg Skinner.
În 2001, de Putron a înființat o nouă entitate, Gloucester Research, pentru a face primii pași în tranzacționarea cantitativă. Mai târziu l-a pus în fruntea noii companii pe cumnatul său, Ben Leadsom, căsătorit cu sora soției sale, fostul parlamentar conservator Andrea Leadsom. Skinner a devenit mâna lui dreaptă, în calitate de șef al investițiilor la DPFM.
În următoarele aproximativ două decenii, rețeaua lui de afaceri a trecut prin mai multe forme, restructurări și schimbări de nume. Investitori și brokeri principali spun că, după criza financiară și după moartea tatălui său în 2009, de Putron a returnat treptat banii clienților și s-a concentrat pe administrarea propriilor bani.
Până în 2012, când Gloucester Research pare să fi fost redenumită G-Research, aceasta devenise cea mai importantă entitate dintr-o rețea de companii conexe care gestionează, în ultimă instanță, banii fondatorului.
Specialitatea G-Research este „arbitrajul statistic de frecvență medie”, ceea ce înseamnă că firma încearcă să anticipeze cum se vor mișca prețurile acțiunilor pe parcursul a câteva ore sau zile, plasând mii de pariuri relativ mici pentru a profita de aceste predicții.
Datele sunt mai întâi obținute și curățate, apoi analizate în căutarea unor semnale care ar putea anticipa prețurile, iar în final sunt introduse în modele sofisticate de învățare automată, care necesită o putere de calcul uriașă. G-Research trimite apoi aceste predicții și semnale unor entități de tranzacționare afiliate, aflate offshore.
Suma totală pe care o administrează astăzi de Putron este un mister; nici măcar majoritatea angajaților G-Research nu cunosc activele fondului de hedging asociat. Cei din interior laudă însă performanțele „ieșite din comun” și indicele Sharpe de invidiat – o măsură a randamentului raportat la risc.
Abordarea lui contrastează cu cea a unor quanți celebri precum Simons, fondatorul Winton Capital Management, David Harding, sau Cliff Asness, fondatorul AQR Capital Management, care și-au construit afaceri instituționale de succes atrăgând miliarde de dolari de la investitori de prim rang, precum fondurile de pensii și fondurile suverane.
Potrivit unor persoane familiarizate cu activitatea sa, rețeaua de companii a lui de Putron funcționează mai degrabă ca un grup de tranzacționare pe cont propriu sau ca o versiune supradimensionată a unui family office privat, în care cea mai mare parte a banilor îi aparține lui și nu depinde de clienți externi.
Înțelege matematica, dar nu este un trader, așa cum sunt miliardarii rivali din lumea fondurilor de hedging Michael Platt sau Chris Rokos. De Putron a contribuit la deciziile privind folosirea strategiilor create de G-Research și este priceput la structurarea vastei sale rețele de entități.
„Nu el e creierul din spatele fiecărei părți a (G-Research), dar el a creat condițiile pentru succesul ei”, spune un colaborator. „A angajat constant oameni buni... și a investit masiv în tehnologie la momentul potrivit”.
Detaliile despre amploarea operațiunilor de tranzacționare ale lui de Putron sunt puține. Dimensiunea G-Research oferă totuși o idee: sediul său din Soho este mai mare decât cel al vecinului din aceeași clădire, filiala europeană a Apollo Global Management, unul dintre cei mai mari administratori de investiții alternative din lume. Firma are și un birou în SUA, la Dallas, aflat în extindere.
Dar operațiunea pare structurată astfel încât cea mai mare parte a veniturilor să fie înregistrată în străinătate.
G-Research nu tranzacționează ea însăși niciuna dintre strategiile cantitative dezvoltate de echipa sa. „Semnalele” de tranzacționare sunt trimise unor entități offshore, unde sunt supravegheate și puse în practică de echipe de „traderi de execuție”.
Persoane familiarizate cu situația spun că fiecare decizie de investiție este luată offshore și că firma documentează acest lucru cu o grijă extremă.
Astfel, deși cea mai mare parte a operațiunilor și a angajaților G-Research se află la Londra, documente judiciare din 2025 arătau că proprietatea intelectuală rezultată din munca lor aparținea unei entități numite Corbiere Limited, înregistrată la acea vreme în Insulele Marshall, un stat-arhipelag aflat cam la jumătatea distanței dintre Hawaii și Australia.
Insulele Marshall au cerințe minime de transparență. Companiile înregistrate acolo nu sunt obligate să facă publică structura acționariatului și nici să depună situații financiare.
Întrucât nici angajații G-Research, nici entitățile pentru care lucrează nu iau decizii de investiții reglementate și nu oferă consultanță, nu sunt obligați să se înregistreze la Financial Conduct Authority (FCA), autoritatea britanică de supraveghere financiară.
Majoritatea administratorilor de active importanți sau de mari dimensiuni din Marea Britanie trebuie să aibă autorizare completă de la FCA, cu permisiuni specifice pentru administrarea portofoliilor și protejarea activelor clienților, precum și cerințe de capital.
(O altă entitate din grupul lui de Putron, Bell Rock Capital Management, care a preluat activitatea DPFM în 2012, este reglementată de FCA. Potrivit site-ului său, are 50 de angajați care transformă „analiza aprofundată în strategii de tranzacționare originale”.)
Astfel de aranjamente între entități din Marea Britanie și entități offshore sunt supuse unor reguli stricte privind „prețurile de transfer”, menite să garanteze că serviciile sunt plătite la prețul de piață, pe care l-ar cere și o terță parte. Autoritățile fiscale verifică foarte atent astfel de tranzacții, iar încălcarea regulilor poate aduce amenzi usturătoare.
O companie, Airain Limited, ilustrează cum funcționează lucrurile. Este controlată de de Putron și a avut, de-a lungul timpului, angajați în Guernsey. Dar sediul său legal a fost în jurisdicții precum Insulele Virgine Britanice, Bermuda și Insulele Cayman. Potrivit unei persoane care cunoaște direct situația, compania tranzacționează strategii de arbitraj statistic.
Toate cele trei jurisdicții oferă investitorilor avantaje fiscale substanțiale. În Guernsey, de exemplu, nu există impozit pe câștigurile de capital, iar cota standard a impozitului pe profit este de 0%, cu o cotă de 10% pentru anumite servicii de administrare a investițiilor. Posibilitatea de a-și capitaliza randamentele, timp de decenii, în jurisdicții cu taxe reduse a fost o sursă esențială a câștigurilor lui de Putron, spun cei care îl cunosc.
„Taxele și structurarea” se află sus pe lista sa de priorități, spune una dintre persoanele care îl cunosc. Pe site-ul său, G-Research afirmă că este „angajată să mențină practici fiscale responsabile, respectând legile și reglementările fiscale locale, precum și recomandările OCDE”. „Principalul obiectiv al strategiei fiscale a G-Research este conformarea fiscală corectă și la timp”.
În ultimii ani, de Putron însuși a beneficiat în Jersey de statutul fiscal de „rezident, dar nu rezident obișnuit”, care îi permite să țină în afara sistemului fiscal al insulei veniturile obținute în lume și care nu sunt transferate în Jersey.
Alți quanți de calibrul lui de Putron, cu alte aranjamente, au plătit facturi fiscale considerabile. De pildă, fondatorul Winton, Harding, unul dintre cei mai mari contribuabili din Marea Britanie, a dezvăluit în 2018 că el și firma sa au plătit trezoreriei britanice un miliard de lire într-o perioadă de zece ani.
De Putron nu este rezident fiscal în Marea Britanie, așa că numărul de zile pe care le poate petrece în această țară este limitat. Vizitele sale fulger – uneori vine și pleacă în aceeași zi, cu un avion privat – au devenit legendare în firmă și îi întrețin aura de mister.
„E un fel de Lord Voldemort”, spune o persoană care a lucrat pentru el, referindu-se la personajul misterios din Harry Potter, pe care puțini îl pomenesc pe nume. „Nu prea îi rostim numele pe aici”.
Firmele de tranzacționare cantitativă nu trăiesc și nu mor prin succesul sau eșecul unor traderi individuali, ci prin soliditatea modelelor pe care le construiesc pentru a tranzacționa.
De aceea, fondurile cantitative sunt cunoscute pentru obsesia lor de a-și proteja proprietatea intelectuală. Dacă rivalii le pot copia strategiile, apare fenomenul de „alpha decay”, adică erodarea acelei ineficiențe a pieței care face posibile profiturile.
De Putron pare să-și depășească rivalii prin măsurile la care este dispus să recurgă pentru a-și apăra cu orice preț proprietatea intelectuală – prin felul în care angajează, prin modul în care își structurează organizația și prin folosirea instrumentelor legale. Potrivit unor persoane familiarizate cu situația, această obsesie pentru securitate a creat uneori tensiuni interne, pentru că îngreunează munca de zi cu zi a angajaților.
G-Research organizează mai multe runde de interviuri și teste pentru a-și verifica viitorii angajați. Pe lângă identificarea oamenilor inteligenți, firma vrea să evite greșelile de angajare care ar putea duce la o fluctuație mare de personal și să reducă riscul ca cei care pleacă să ia cu ei informații confidențiale.
Firma a preferat să angajeze absolvenți sau doctoranzi, de obicei specialiști în matematică sau fizică, pentru a-i integra în ecosistemul G-Research, în loc să recruteze oameni de la rivali. Istoric, exista un contingent numeros de la Universitatea Cambridge; mai recent, G-Research a angajat absolvenți ai unor universități mai diverse și a devenit mai internațională.
Remunerația la G-Research este legată de performanța fondului, dar în cele din urmă depinde de decizia lui de Putron. În calitate de investitor principal, el încasează partea leului din câștiguri, potrivit unor foști angajați. Oamenii sunt plătiți „bine la bază, nu la fel de bine la vârf”, spune un headhunter.
Un al doilea rival adaugă că „e foarte greu să recrutezi oameni de acolo”, pentru că angajații sunt atent monitorizați. El spune că a organizat câteva „întâlniri ca în filmele cu spioni” cu angajați ai G-Research, „dar felul în care sunt legați de firmă și teama lor de procese” fac foarte dificilă atragerea lor.
Pentru cei care se alătură G-Research, compania folosește pe scară largă acorduri de confidențialitate, clauze de neconcurență și „cătușe de aur”, precum bonusuri amânate pe o perioadă de până la cinci ani. Potrivit unor persoane familiarizate cu situația, chiar și angajații cu funcții relativ mici au fost obligați prin contract să stea departe de piață timp de doi ani după plecare.
Organizația este puternic compartimentată, astfel încât niciun angajat să nu-și poată face o imagine completă asupra modului în care funcționează. Două persoane familiarizate cu situația compară G-Research cu un puzzle uriaș în care fiecare echipă deține o singură piesă. Din experiența lor, o echipă poate înțelege în cele mai mici detalii piesa pe care o are, dar nu știe cum se îmbină toate. „Piciorul stâng nu știe ce face piciorul drept”, spune o persoană care a lucrat acolo.
Potrivit documentelor judiciare și a două persoane familiarizate cu situația, G-Research a folosit, în diverse perioade, detectoare de metale și cântare pentru a-și verifica angajații și a preveni furturile, dulapuri în care aceștia își lăsau dispozitivele personale înainte de a intra în birou, precum și zone securizate care îi împiedicau să ajungă în spații unde nu aveau ce căuta.
„Era un adevărat Fort Knox”, spune un alt fost angajat.
Rețeaua informatică a fost la fel de segmentată: scanerele de amprente le permiteau angajaților accesul doar în zonele rezervate echipelor și domeniilor lor de expertiză. Potrivit documentelor judiciare, strategiile erau „stocate în formă criptată și ofuscate... astfel încât caracterele să fie de nerecunoscut”.
Angajații comunică printr-un sistem intern de e-mail, în mare parte izolat de internetul public și de conexiunile externe. Rețeaua din birou a fost configurată astfel încât să fie extrem de dificil ca proprietatea intelectuală să „plece pe internet”, potrivit unei persoane familiarizate cu situația.
Ultimul strat de protecție este cel juridic. De Putron îi urmărește cu perseverență pe angajații despre care consideră că și-au încălcat contractele.
În 2008, de Putron a fost lovit de plecarea celui mai important locotenent al său, Skinner, împreună cu Setiya și trei ingineri de sisteme de tranzacționare, care au plecat să-și înființeze propria companie, numită ulterior Quadrature Capital și devenită între timp una dintre cele mai importante firme de tranzacționare cantitativă din Londra.
A urmat un proces aprig, în care entitatea care deține proprietatea intelectuală a G-Research i-a acuzat pe foștii directori de folosirea abuzivă a unor informații confidențiale. Fondatorii au ajuns ulterior la o înțelegere confidențială cu G-Research.
Apoi, în 2014, când un angajat și-a dat brusc demisia de la una dintre companiile G-Research și a plecat în Hong Kong, firma a bănuit că a luat cu el date confidențiale. A doua zi, compania a obținut un ordin judecătoresc prin care încerca să-l împiedice să le folosească.
Angajatul, programatorul Ke Xu, a pledat ulterior vinovat pentru fraudă în Marea Britanie și a fost condamnat la patru ani de închisoare. Ulterior, companiile G-Research au inițiat împotriva lui și o acțiune penală privată, care i-a adus o nouă perioadă de detenție.
După incidentul Xu, de Putron a devenit și mai strict în privința protejării proprietății intelectuale, investind și mai mult în sisteme sofisticate de supraveghere și securitate.
„Mesajul venit de sus a fost: securitate, securitate, securitate”, a spus o persoană familiarizată cu situația. „Zero este singurul număr acceptabil de breșe de securitate”.
Pe măsură ce interesele lui de Putron s-au extins, a devenit tot mai greu ca totul să rămână în spatele ușilor închise.
Iar când au apărut disputele, acestea au ajuns să fie judecate în văzul tuturor, aducând un nivel de atenție nou și fără precedent.
Unul dintre procese privește planurile pentru un centru de date și o centrală electrică în liniștitul Spartanburg, din Carolina de Sud. Nu este un proiect mărunt: potrivit documentelor din dosar, dacă va fi construită, centrala va produce suficientă energie electrică pentru aproximativ 320.000 de locuințe, ceea ce ar plasa-o printre primele câteva zeci de astfel de proiecte din SUA.
Dar proiectul nu este construit de un „hyperscaler” – una dintre companiile tehnologice care investesc zeci de miliarde în centre de date pentru cloud computing și stocarea datelor. În schimb, este finanțat de o firmă de private equity numită NorthMark, care pare să aibă legături cu de Putron.
Compania cu sediul la New York a avut angajați și adrese comune cu o altă firmă, Dorilton Capital Management, despre care o hotărâre judecătorească a stabilit că este controlată în mare măsură de de Putron. NorthMark este condusă de Jen Byrne, fost director operațional al G-Research.
Anul trecut, NorthMark spunea că facilitatea din Spartanburg o va ajuta să răspundă cererii de putere de calcul din partea „partenerilor de investiții actuali și viitori”. Tranzacționarea cantitativă necesită o capacitate de procesare enormă, pentru a rula mii de simulări pe miliarde de date și a evalua ratele de succes ale strategiilor.
Proiectul a beneficiat de genul de aranjamente fiscale pe care, potrivit surselor, de Putron le preferă. Valara, o filială a NorthMark, a negociat cu statul Carolina de Sud scutiri fiscale avantajoase, obținând plăți anuale mult reduse în locul impozitului pe proprietate, precum și credite fiscale separate de 30 de milioane de dolari.
Localnicii, împreună cu un grup de avocați care lucrează pro bono, au cerut în instanță o ordonanță care să oprească construcția centrului de date și a centralei, susținând că au fost induși în eroare de Valara în privința dimensiunii și amplorii facilității și reclamând lipsa de transparență în privința finanțatorilor. Ei spun că amploarea proiectului de 2,8 miliarde de dolari a crescut exploziv, în condițiile în care producția de energie ar urma să crească de la aproximativ 50 MW la 460 MW.
Cererea de ordonanță a fost respinsă din motive procedurale, iar cei care se opun proiectului au promis că vor contesta decizia și vor continua lupta.
„Acest proiect a fost prezentat ca o dezvoltare imobiliară minoră. Nu are nimic minor”, spune un localnic, care afirmă că a fost „luat complet prin surprindere” de dimensiunea centralei.
Compania a declarat că noua solicitare pentru sute de megawați face parte dintr-o etapizare a construcției planificată de la început.
„Amploarea... facilității nu s-a schimbat”, a transmis compania, potrivit presei locale. „Planurile puse în aplicare astăzi sunt aceleași cu cele prezentate anul trecut oficialilor statului și ai comitatului.”
De partea cealaltă a baricadei, împotriva localnicilor și a avocaților lor, se află Kirkland & Ellis, una dintre cele mai temute și mai respectate case de avocatură din lume, precum și mai mulți lobbyiști. NorthMark nu a răspuns solicitărilor de comentarii, dar, după respingerea ordonanței, a declarat că facilitatea va fi „proiectată cu grijă și construită responsabil” și va fi „un atu pentru regiune”.
Într-un alt proces, de Putron însuși a fost tras în centrul disputei. Este vorba despre conflictul dintre Dorilton, compania-mamă a Williams F1, și fosta șefă de marketing a echipei Williams, Claudia Schwarz, concediată în 2022.
Dorilton a dat-o în judecată pe Schwarz și compania acesteia, acuzându-le de încălcarea contractului și de facturare excesivă, acuzații pe care ea le neagă. În 2025, un judecător din New York a admis o cerere de respingere a acuzațiilor potrivit cărora Schwarz ar fi fost complice la fraudă și s-ar fi îmbogățit fără justă cauză, deși acuzația privind încălcarea contractului de către compania ei se judecă în continuare.
Separat, Schwarz a dat în judecată Dorilton pentru concediere abuzivă și defăimare, iar pe de Putron personal, susținând că s-a amestecat în relațiile ei contractuale. De Putron și Dorilton au cerut în aprilie respingerea acțiunii, susținând că „teoria” din spatele procesului este „pură ficțiune”.
Schwarz susține nu doar că de Putron este „proprietarul indirect al Williams Grand Prix Racing”, ci și că acesta a insistat ca echipa să nu fie promovată către afro-americani și comunitatea LGBTQ.
Potrivit unei hotărâri judecătorești, Dorilton și Williams afirmă că de Putron a fost „doar un investitor terț pasiv”. În cererea de respingere a procesului intentat de Schwarz, de Putron a calificat celelalte acuzații drept „fabricate”, „incendiare” și „menite mai degrabă să distorsioneze percepția publică decât să susțină o pretenție valabilă”.
Însă un complet de judecători din New York a constatat că există „dovezi substanțiale că de Putron a fost implicat direct și îndeaproape în conducerea” Dorilton. În octombrie anul trecut, un judecător al Curții Supreme a statului New York a aprobat solicitarea de a-l audia pe de Putron în Jersey.
Acesta este motivul pentru care funcționarul instanței a ajuns vara aceasta la ușa proprietății sale din Jersey. Nu l-a găsit acolo.
Disputa juridică este în desfășurare, dar, dacă va fi audiat, grija cu care de Putron și-a păstrat anonimatul s-ar putea sfârși brusc.
