Un grup de aproape 200 de cimpanzei care au trăit ani la rând în pace, în pădurile din Uganda, s-a rupt în două tabere care se ucid între ele de un deceniu, într-un conflict pe care oamenii de știință îl descriu drept primul „război civil” documentat la cimpanzeii sălbatici. Primatologul american John Mitani, care a studiat comunitatea timp de 30 de ani și a fost martor la ruptură, mărturisește că i-a luat mai bine de zece ani să scrie despre ce a văzut, pentru că, spune el, nu voia de fapt să o facă, scrie The Guardian.
John Mitani își amintește și acum prima dată când a pășit în Parcul Național Kibale din Uganda. Pădurea tropicală străveche din estul Africii l-a învăluit cu totul, cu un coronament care se înălța până la 40 de metri.
Pomii fructiferi se aplecau sub greutatea fructelor de star apple african și a smochinelor Ficus mucuso, din belșug. Și apoi erau cimpanzeii. Siluete negre și blănoase țâșneau prin junglă, iar strigătele lor gălăgioase erau adesea asurzitoare.
Era vara anului 1995, iar Mitani, primatolog din nordul Californiei, tocmai venea de la cimpanzeii din munții Mahale, din Tanzania. Pe atunci, în Mahale trăia cea mai mare populație de cimpanzei cunoscută, de aproximativ 100 de indivizi.
Circulau însă zvonuri că această zonă din Kibale, la care se putea ajunge doar după un drum de 12 ore cu mașina din capitala Kampala, ar putea găzdui o concentrare și mai neobișnuită de maimuțe mari.
„Mi-au trebuit doar câteva zile ca să-mi dau seama că se întâmpla ceva ciudat în locul acela”, își amintește Mitani, care are acum 72 de ani. „Erau cimpanzei peste tot”.
Pe atunci profesor la Universitatea din Michigan, Mitani avea să numere, împreună cu colegii săi, aproape 200 de cimpanzei care trăiau laolaltă, în pace, în pădurile din Ngogo, o zonă de cercetare din centrul parcului Kibale, înființată în anii ‘70 pentru studiul maimuțelor colobus roșii. Un grup de cimpanzei atât de mare era, la acea vreme, ceva nemaiîntâlnit în primatologie.
Mai târziu în același an, Mitani a fondat Proiectul Cimpanzeilor din Ngogo împreună cu primatologul David Watts, de la Universitatea Yale, cu ajutorul unei finanțări de 500.000 de dolari (380.000 de lire sterline) de la Fundația Națională pentru Știință a SUA. Trei decenii mai târziu, proiectul este unul dintre cele doar 12 studii pe termen lung din lume dedicate cimpanzeilor din mediul lor natural și a schimbat ceea ce știm despre una dintre rudele noastre cele mai apropiate.
A durat ani de zile până când cercetătorii au câștigat încrederea animalelor, spune Mitani. Cimpanzeii nu erau obișnuiți cu prezența oamenilor și fugeau imediat ce aceștia se apropiau. Zile întregi au trecut cu urmăriri pe dealuri și prin văi. „A fost distractiv, palpitant și înviorător. Dar a fost și o provocare”.
Primul care a spart gheața a fost un mascul de 25 de ani, ușor de recunoscut după palatul despicat, pe care Mitani avea să-l numească mai târziu Hare.
În al doilea an petrecut la Ngogo, Mitani observa cimpanzeii dintr-un smochin uriaș când Hare a coborât din copac. Mitani a presupus că va fugi, așa cum făcuse de fiecare dată. În schimb, cimpanzeul a pornit încet spre următorul pom fructifer și l-a lăsat să-l urmeze.
„Când mi-am dat seama ce se întâmpla, aproape că am început să plâng. După ce muncisem atât de mult, atâta vreme, a fost extraordinar de gratificant să câștig încrederea lui Hare”, scria Mitani în antologia Chimpanzee Memoirs, apărută în 2022.
Mitani estimează că a petrecut 85 de luni din viață străbătând pădurile din Ngogo, adică aproximativ șapte ani. Ce a început cu câteva construcții simple și corturi a devenit, între timp, o tabără de cercetare mare, chiar dacă rudimentară, care i-a găzduit pe cei aproape 90 de cercetători care au lucrat în proiect de-a lungul celor trei decenii.
Descoperirile făcute la Ngogo de-a lungul anilor au uimit lumea științifică, la fel ca acelea făcute de Jane Goodall la Gombe, în Tanzania, în anii ‘60 și ‘70.
Mitani și colegii săi au documentat cea mai scăzută mortalitate înregistrată vreodată la o populație de cimpanzei sălbatici, ceea ce sugerează că, în condiții bune de habitat, speranța de viață a acestor animale se poate apropia de cea a oamenilor din comunitățile de vânători-culegători.
Cercetătorii au descoperit că masculii care nu erau rude puteau forma alianțe puternice și puteau coopera, contrazicând ideea acceptată până atunci că doar rudele apropiate colaborează. Au mai aflat că vânătoarea și consumul de carne, în special al maimuțelor colobus roșii, erau importante pentru legăturile sociale dintre masculi, nu doar pentru hrană.
Cea mai importantă și mai tulburătoare descoperire de la Ngogo a început însă într-o zi de iunie a anului 2015. Mitani și colegii săi observau un grup de cimpanzei când aceștia au început să se agite și s-au împrăștiat auzind cum se apropiau alți membri ai comunității.
„Dintr-odată, indivizii pe care îi urmăream au fugit la vale, fără vreun motiv aparent”, povestește Mitani. „S-a dezlănțuit haosul. Au început să alerge de colo-colo și să se fugărească unii pe alții”.
Privind în urmă, acel moment a fost primul semn al unui conflict sângeros, care avea să dureze ani de zile, între membrii unui grup de cimpanzei odinioară foarte unit. Conflictul a fost prezentat în serialul Netflix din 2023 Chimp Empire („Imperiul cimpanzeilor”). Într-un studiu publicat în aprilie în revista Science, Mitani și colegii săi descriu ceea ce ar putea fi primul „război civil” documentat între cimpanzei sălbatici.
Până în 2018, la Ngogo se formaseră două grupuri distincte. Nouă masculi și 19 pui au fost uciși în timpul conflictului. Ulterior, oamenii de știință au descoperit un efect neașteptat al acestei agresivități letale: fertilitatea femelelor s-a dublat, iar rata de supraviețuire a puilor a crescut considerabil.
Pentru Mitani, care și-a petrecut o mare parte din viață printre cimpanzeii din Ngogo, ruptura a fost însă o experiență mult mai personală.
„Am fost în negare. Încă eram convins că le merge atât de bine împreună, ca grup mare”, își amintește el. „A fost greu de privit. În primii 20 de ani, era o bucurie să mă întorc la cimpanzei. Așteptam mereu cu nerăbdare aceste vizite. Dar a devenit tot mai greu să mă întorc și să văd asta, să văd cum aceste ucideri continuă”.
Atât de greu, adaugă el, încât i-a luat mai bine de un deceniu să scrie studiul despre evenimentele sumbre la care fuseseră martori în pădurile din Ngogo. „Cred că am tot amânat pentru că, poate, nu voiam de fapt să scriu despre asta”.
Cu toate acestea, Mitani respinge concluzia că acest război civil ar spune ceva despre o înclinație evolutivă a oamenilor spre violență și lupte interne. Un astfel de comportament, subliniază el, nu a fost observat la bonobo, cu care avem, de asemenea, un strămoș comun de acum aproximativ 8 milioane de ani.
„Mulți dintre noi, cei care studiem cimpanzeii, punem accentul pe asemănări, și pe bună dreptate”, spune Mitani. „Dar când vine vorba de asemănările de comportament, uneori cred că colegii mei forțează puțin lucrurile. Dacă am învățat un singur lucru studiind cimpanzeii în toți acești ani, acela este că ei nu sunt noi”.
Deși cea mai mare amenințare pentru cimpanzeii din Ngogo sunt acum, într-un fel, chiar ei înșiși, Mitani spune că prezența cercetătorilor pe teren, timp de decenii, a ajutat la conservarea acestor populații. De exemplu, cercetătorii colaborează cu autoritatea pentru faună sălbatică pentru a îndepărta capcanele puse pentru alte animale, în care se prinde uneori, din greșeală, câte un cimpanzeu.
Mitani, care locuiește acum când în Michigan, când în Arizona, este însă îngrijorat de viitorul cercetării de la Ngogo. Cea mai mare parte a finanțării proiectului a venit de la divizia de științe comportamentale și cognitive a Fundației Naționale pentru Știință. Conform bugetului pentru 2027 propus de administrația Trump, această finanțare urmează să fie eliminată.
„Cimpanzeii de acolo mai au multe povești importante să ne spună”, spune Mitani. „Acesta este unul dintre motivele pentru care sunt atât de îngrijorat de războiul împotriva științei și a adevărului din această țară”.
Se va întoarce la Ngogo luna aceasta și va continua să o facă atât timp cât va putea: „Partea amuzantă e că dealurile de la Ngogo devin tot mai abrupte în fiecare an. Iar distanța dintre poteci pare să fie tot mai mare. Dar mă simt binecuvântat că încă pot să o fac”.
Dacă munca vieții lui va lăsa o moștenire, Mitani speră ca, aducând la cunoștința oamenilor viața complexă a acestor animale, să-i facă să-i prețuiască mai mult pe cimpanzei.
Și că poate acest lucru îi va inspira să se asigure că vom continua să trăim pe aceeași planetă alături de ei: „Aceasta ar fi marea speranță”.
