Într-unul dintre cele mai uscate colțuri ale Statelor Unite, un râu „trăgea să moară”: albia secată, peștii pe ducă, riscul de incendii în creștere. Atunci, o echipă de cercetători de la o universitate din Utah a venit cu o idee neașteptată – să aducă acolo castori. Șase ani mai târziu, micii ingineri ai naturii au reușit ceea ce păruse imposibil: au readus la viață râul Price, au umplut malurile de turiști și pescari și, spun localnicii, au ajutat la salvarea unui oraș întreg, scrie UpWorthy.
Să fii râu în mijlocul deșertului nu e deloc ușor, nici în cele mai bune condiții. E un echilibru fragil: în mijlocul unei zone extrem de uscate, aceste surse de apă sunt vitale pentru o faună unică, pentru agricultură și chiar pentru turism, fiindcă asigură apă potabilă oamenilor care trăiesc în apropiere.
Iar problemele provocate de om – schimbările climatice, agricultura excesivă, poluarea – au făcut o muncă grea și mai grea. Râurile din statele americane Utah și Colorado, care fac parte din bazinul fluviului Colorado, abia mai supraviețuiesc sezoanelor de secetă tot mai dure. Când albia se usucă prea tare, peștii și celelalte viețuitoare acvatice mor, iar riscul de incendii de vegetație crește dramatic.
În urmă cu aproximativ șase ani, o echipă de cercetători a venit cu o idee fascinantă pentru a readuce la viață unele dintre cele mai vulnerabile râuri din Utah: să aducă acolo castori.
În 2019, masteranda Emma Doden și o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Utah au demarat un proiect de „translocare” – adică de mutare a unor castori dintr-un loc în altul – în zone precum râul Price, în speranța de a-l readuce la viață.
De ce castori? Pentru că, pur și simplu, are sens, întrucât barajele construite de castori îngustează curgerea apei în anumite porțiuni ale râului, creând iazuri și zone umede. În regiunile lovite de secetă, peștii și restul faunei se pot refugia în aceste iazuri în timp ce restul râului seacă – și pot astfel rezista până când plouă din nou.
Atunci când într-un bazin hidrografic există castori, beneficiile sunt greu de crezut: o apă de calitate mai bună, populații de pești mai sănătoase, mai mulți nutrienți disponibili și incendii mai puține sau mai puțin severe.
De aceea castorii și-au câștigat titlul de „specie-cheie” – adică o specie care are un impact disproporționat de mare asupra întregului ecosistem din jurul ei.
Cum a funcționat, concret, mutarea castorilor
Doden și echipa ei au relocat castori care fuseseră prinși sau îndepărtați din locurile lor de baștină pentru că erau considerați o „pacoste”, pentru că încurcau diverse infrastructuri sau pentru că se aflau ei înșiși în pericol. După o scurtă perioadă de carantină, animalele au fost aduse la râul Price.
În ciuda eforturilor echipei, nu toți castorii relocați au supraviețuit sau au rămas pe loc de-a lungul anilor. Unii se adaptează greu la noua casă și mor sau sunt uciși de prădători, în timp ce alții pleacă pentru că așa vor ei.
Dar, începând din 2019, destui au rămas și au construit baraje cât să înceapă să se vadă rezultatele. De altfel, proiecte cu castori asemănătoare acestuia s-au desfășurat în ultimii ani peste tot în stat.
Șase ani mai târziu, iată rezultatele
Nivelul apei din râu este acum cel mai sănătos din ultimii ani. Peștii o duc bine, iar locuitorii din Utah sunt încântați de rezultatele experimentului.
Potrivit unui articol de opinie publicat la începutul lui 2025 în The Salt Lake Tribune – adică la șase ani de la începutul proiectului –, revitalizarea râului Price a „ajutat la salvarea orașului nostru din Utah”.
„Afluent al fluviului Colorado, râul Price trece prin centrul orașului Helper”, au scris autorii articolului, Lenise Peterman și Jordan Nielson. „Într-o zi călduroasă, e foarte probabil să găsești râul plin de turiști și localnici care fac caiac, plutesc pe camere de cauciuc și pescuiesc de-a lungul malurilor. În urmă cu zece ani, era greu de imaginat că această scenă – și economia prosperă bazată pe activități recreative care vine odată cu ea – ar fi posibilă”.
Bineînțeles, meritul nu este doar al castorilor. Au contribuit și alte investiții federale în curățarea apelor, care au ajutat la îndepărtarea resturilor, la demolarea unor baraje vechi și defecte și la impunerea unor reguli mai stricte privind pășunatul agricol din zonă, care epuizase vegetația vitală.
Dar experții știu că adevărații eroi sunt castorii și uimitoarea lor muncă de inginerie.
Acum duc ideea mai departe
În alte râuri din regiune, care seacă și se zbat să supraviețuiască, cercetătorii aduc castori și construiesc chiar baraje artificiale, în stilul celor făcute de aceștia. Speranța lor este ca, pe măsură ce râurile se însănătoșesc, animalele să preia ele însele munca.
Râul San Rafael din Utah, aflat într-o stare jalnică, este un candidat ideal. Într-o porțiune a sa, o inundație naturală a determinat o mulțime de castori să se întoarcă în zonă, iar „habitatul de-a lungul acelei porțiuni crescuse cu 230%, având cele mai diverse tipare de curgere de oriunde de pe râu”, potrivit postului de radio KUER.
E greu de crezut că tocmai castorii erau pe punctul de a dispărea în perioada de glorie a comerțului cu blănuri și au continuat să aibă de suferit pentru că erau considerați dăunători. Acum li se acordă, în sfârșit, respectul cuvenit pentru minunatele lor isprăvi de inginerie, iar populațiile lor și-au revenit, datorită unei imagini publice mai bune și a programelor de conservare.
Era și cazul.
Ştiri video recomandate
