Antena 3 CNN › Life › O trufă albă a fost vândută la prețul unei mașini de lux, în Italia. Cumpărătorul a plătit 100.000 de euro pentru 850 de grame

O trufă albă a fost vândută la prețul unei mașini de lux, în Italia. Cumpărătorul a plătit 100.000 de euro pentru 850 de grame

R.M.
1 minut de citit Publicat la 12:18 09 Noi 2026 Modificat la 12:18 09 Noi 2026
GettyImages-596138134
Trufa cântărește 850 de grame. Sursă foto: Getty Images

O trufă albă de 850 de grame a fost adjudecată duminică pentru 100.000 de euro unui cumpărător din Hong Kong cu prilejul celei de-a 27-a ediţii a licitaţiei mondiale organizate în localitatea Alba, în apropiere de Torino, regiunea Piemont, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Al doilea lot, o trufă de 300 de grame, a fost adjudecată iniţial pentru 12.000 de euro, dar după ce cumpărătorul s-a răzgândit, a fost adjudecată pentru 14.000 de euro unui antreprenor local.

„Anul acesta, trufele au suferit puţin din cauza secetei. În prezent, graţie ploilor recente, pare că sezonul îşi revine şi sperăm că finalul anului va fi mai favorabil pentru trufe. Pentru moment, avem nişte trufe foarte frumoase”, a declarat pentru AFP-TV Roberto Bodrito, preşedintele regional al Enoteca Piemonte Cavour.

„Este pentru prima dată când această licitaţie are un caracter atât de internaţional: patru noi locuri, nouă oraşe conectate între ele... O licitaţie mondială în adevăratul sens al cuvântului, ca niciodată până acum”, a adăugat el.

Licitaţie se extinde în fiecare an la un număr mai mare de ţări, iar cea de-a 27-a ediţie a inclus Brasilia, Londra, Macao şi Vilnius, alături de oraşele care participă în mod tradiţional precum Hong Kong, Bangkok sau Viena.

Sumele obţinute în urma licitaţiilor sunt destinate unor acţiuni caritabile în Italia şi în străinătate, iar de la prima astfel de licitaţie, desfăşurată în 1999, circa 7,2 milioane de euro au finanţat un spital în Africa, reintegrarea tinerilor toxicomani sau educaţia copiilor din favele.

În 2025, suma totală încasată pe parcursul licitaţiei a ajuns la 502.000 de euro după ce o trufă albă de 1.009 grame a fost adjudecată pentru 110.000 euro unui cumpărător din Hong Kong.

Căutată de gurmanzi şi de bucătari din lumea întreagă, trufa albă de Alba, cea mai prestigioasă din lume, este o ciupercă subterană care creşte în simbioză cu unii arbori şi se ataşează de rădăcinile acestora.

Denumită ştiinţific Tuber magnatum Pico, trufa creşte în soluri care trebuie să rămână proaspete şi umede atât în faza de germinare, cât şi în faza de maturare. 

×
Etichete: trufe Italia licitatie
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close