Antena 3 CNN Life Radu Zamfir, medicul care operează pro bono la "privat": "Operăm mai puţin în această perioadă, resursele sunt alocate pacienţilor cu COVID"

Radu Zamfir, medicul care operează pro bono la "privat": "Operăm mai puţin în această perioadă, resursele sunt alocate pacienţilor cu COVID"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:00 20 Dec 2020 Modificat la 17:00 20 Dec 2020
o_1eq09p70ugmutij19me5nk177bb.jpg

"Facem mai puţine operaţii, pentru că resursele sunt alocate pacienţilor cu această afecţiune (infecţia cu coronavirus, n.r.) . Pe de altă parte, tocmai din teama de a se duce la spital în timpul pandemiei, unii pacienţi se prezintă la spital în faze mai avansate ale afecţiunii lor, ceea ce este rău pentru ei", a spus medicul.

El i-a încurajat pe pacienţi să lase teama la o parte şi să meargă la medic, pentru că doar astfel afecţiunea lor poate primi tratament corespunzător.

Radu Zamfir a operat pacienţi pro-bono (gratis, n.r.) cu afecţiuni din sfera patologiei hepato-bilio-pancreatice. Operaţiile au avut loc în cadrul unei clinici private. Între pacienţii săi s-a numărat un bărbat împuşcat în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989.

"Am considera că îl pot recompensa astfel, pentru gloanţele încasate de el şi de cei care au făcut posibile lucrurile pe care azi le considerăm fireşti, dar atunci erau foarte departe", a explicat medicul.

Pentru că suntem în sezonul sărbătorilor, asociat de multă lume cu mese copioase, stropite cu alcool, Radu Zamfir le-a adresat românilor sugestia de a apela la medic la primele simptome din sfera digestivă.

Sărbătorile înseamnă, sau ar trebui să însemne, şi pace sufletească acompaniată de colinde, iar fiica cea mare a medicului Zamfir, Lavinia, a interpretat live un colind cu versuri menite să îi determine pe omeni să aprecieze ceea ce au.

"Dansez şi cânt cu oamenii de nea / Cu negri ochi şi degete de paie / Haideţi la mine în odaie / Acolo am o sanie şi-o stea", sunt câteva dintre versurile puse pe muzică şi interpretate live în studioul Antena 3.

×
x close