Antena 3 CNN Life Sănătate Restricțiile, valabile sau nu pentru persoanele vaccinate. Andrei Baciu: Șansele de a transmite virusul sunt extrem de mici

Restricțiile, valabile sau nu pentru persoanele vaccinate. Andrei Baciu: Șansele de a transmite virusul sunt extrem de mici

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 11:46 30 Mar 2021 Modificat la 11:46 30 Mar 2021
o_1f214rvd31c4nei91gqd934jdtb.jpg

"Vaccinarea ne protejează de boală.Dacă ne vaccinăm nu o să facem o formă severă, nu o să fie o formă gravă şi nu o să ajungem la spital (...) Este posibil să ne vaccinăm, să câștigăm imunitate, care ne protejează de a ne îmbolnăvi, dar să intrăm în contact cu o particulă virală care se poate cantona la nivelul mucoasei nazofaringiene, la nivelul tractului respirator.

Respectiva particulă nu va ajunge să se multiplice în interiorul organismului. Încă nu se cunoaște care este impactul vaccinării asupra transmiterii şi contagiozității virale la persoanele vaccinate. Oricum, cel mai probabil acesta este foarte redus. Transmiterea de la o persoană la alta va fi mult mai redusă", a declarat Andrei Baciu, la Antena 3.

Persoanele vaccinate trebuie să respecte restricțiile şi măsurile sanitare?

Secretarul de stat Andrei Baciu a fost întrebat şi dacă există șanse ca doua persoane vaccinate anti-COVID să se infecteze una de la alta, iar ulterior să dezvolte boala:

"Există șanse foarte mici, dar există în continuare șanse de infectare (...) Să ne infectăm unul pe celălalt sunt șanse extrem de mici, iar să ne îmbolnăvim unul pe celălalt nu cred că sunt șanse.

De exemplu, dacă am fi 10 persoane într-o cameră, acest lucru ilustrează obiectivul pe care îl avem de atingere a unei imunități colective de 70%. Practic, dacă în acest spațiu am fi 10 oameni şi 7 am fi vaccinați şi dacă o persoană ar purta virusul, șansele de a-l transmite sunt extrem de mici", a explicat secretarul de stat Andrei Baciu.
 

×
x close