Antena 3 CNN Life Scandal fără sfârșit la Miss Univers după momentul jenant filmat cu concurenta din Mexic. Au fost anunțate primele sancțiuni

Scandal fără sfârșit la Miss Univers după momentul jenant filmat cu concurenta din Mexic. Au fost anunțate primele sancțiuni

D.C.
3 minute de citit Publicat la 17:39 10 Noi 2025 Modificat la 11:12 11 Noi 2025
colaj-miss
Scandal fără precedent la Miss Univers. Mai multe participante au părăsit sala, după momentul jenant la care a fost supusă Miss Mexic. FOTO Instagram

Directorul executiv al Miss Universe, Nawat Itsaragrisil, a fost demis din cadrul concursului din acest an, după confruntarea șocantă pe care a avut-o cu Miss Mexic, Fátima Bosch, care a avut loc săptâmâna trecută.

Raúl Rocha, președintele Miss Universe, a anunțat decizia, precum și mai multe sancțiuni suplimentare împotriva lui Itsaragrisil, în vârstă de 60 de ani, într-un videoclip subtitrat distribuit pe rețelele sociale, potrivit New York Post.

„Am restricționat participarea lui Nawat la evenimentele care fac parte din cea de-a 74-a competiție Miss Universe, limitând-o cât mai mult posibil sau eliminând-o complet”, a declarat Rocha, în spaniolă, pe pagina oficială de Instagram a organizației.

Rocha și-a exprimat în continuare „marea indignare față de Nawat” pentru „agresiunea publică pe care a comis-o împotriva Fátimei Bosch”, pe care Itsaragrisil „a umilit-o, insultat-o și a tratat-o cu lipsă de respect”.

„Nu voi permite ca valorile respectului și demnității femeilor să fie încălcate”, a adăugat președintele Miss Universe. „Nawat, trebuie să te oprești”.

Prezentarea eșarfelor concursului a fost amânată pentru a „evita orice interacțiune” cu Itsaragrisil.

Rocha l-a îndemnat, de asemenea, pe directorul general al Organizației Miss Universe, Mario Bucaro, să preia responsabilitatea de a vorbi în numele concursului și a sugerat că pot fi luate măsuri legale „ca urmare a acțiunilor comise de Nawat”.

Concursul Miss Universe 2025 a devenit subiect de scandal când Itsaragrisil, pe atunci director executiv al organizației, a certat-o pe Bosch în timpul ceremoniei anuale de acordare a eșarfelor, marți.

Itsaragrisil a mustrat-o pe reprezentanta Mexicului pentru că nu a participat la o ședință foto sponsorizată, iar întreaga confruntare a fost surprinsă într-o filmare și transmisă în direct pe pagina de Facebook Miss Universe Thailand.

„Mexic, unde ești?”, a întrebat omul de afaceri thailandez, înainte ca Bosch să intervină. „Am auzit că nu vrei să susții tot ce ține de Thailanda. Este adevărat?”

Schimbul de replici dintre cei doi a durat aproape cinci minute, timp în care Itsaragrisil a numit-o pe Bosch „proastă”.

„Eu tot vorbesc cu toată lumea, de ce te ridici și vorbești cu mine?”, a întrebat-o el pe Miss Mexic. „Pentru că am o voce”, a replicat Bosch. „Nu mă respecți ca femeie”.

Situația deja tensionată a escaladat și mai mult când Itsaragrisil a ordonat echipei de securitate să o scoată pe Bosch din sală. În semn de solidaritate cu Bosch, mai multe participante la Miss Universe au părăsit evenimentul preliminar.

„Stați jos”, a cerut Itsaragrisil, în timp ce concurentele ieșeau din încăpere. „Dacă cineva vrea să continue concursul, să se așeze”.

Directorul demis a prezentat ulterior scuze pentru faptul că i-a făcut pe cei care au văzut videoclipul „să se simtă inconfortabil”, într-o postare pe Instagram.

„Am investit și am făcut tot posibilul ca acest eveniment să fie corect pentru toată lumea, dar este greu de controlat, deoarece evenimentele zilnice care sunt postate fac mai dificil să ajung la Miss”, a scris el la mai puțin de 24 de ore după incidentul cu Miss Mexic.

„Îmi cer scuze fanilor Miss Universe, am făcut doar ce am putut, dar răbdarea mea are o limită”, a adăugat el. „Îmi cer din nou scuze dacă am făcut pe cineva să se simtă inconfortabil”.

Itsaragrisil a continuat să-și ceară scuze în timpul unei conferințe de presă la Miss Universe. „Sunt om. Nu am vrut să fac așa ceva”, a spus el printre lacrimi.

„Nu am avut intenția să rănesc pe nimeni, pentru că vă respect pe toți”, a spus Itsaragrisil plângând, în fața jurnaliștilor. „Îmi pare foarte rău că s-a întâmplat. În primul rând, trebuie să-mi cer scuze față de delegate. Dacă cineva a fost afectat și s-a simțit inconfortabil cu ce s-a întâmplat, îmi pare foarte rău”.

Concursul Miss Universe 2025 va începe în Thailanda pe 21 noiembrie.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close