Antena 3 CNN Life Știinţă Ce sunt „pijamalele inteligente”. Gulerul acestora este imprimat cu senzori ultrasensibili

Ce sunt „pijamalele inteligente”. Gulerul acestora este imprimat cu senzori ultrasensibili

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:00 23 Feb 2025 Modificat la 07:00 23 Feb 2025
barbat care doarme
Pijamale inteligente sunt capabile să monitorizeze tulburările de somn, precum apneea. Foto: Getty Images

O echipă de cercetători de la Universitatea Cambridge dezvoltă pijamale inteligente capabile să monitorizeze tulburările de somn, precum apneea, direct de acasă. Potrivit acestora, îmbrăcămintea este echipată cu un „sistem ultrasensibil de senzori imprimați pe guler, capabili să identifice multiple tipare ale somnului”, prin detectarea unor vibrații subtile, scrie The Independent.

Aceste pijamale inteligente au fost concepute pentru a fi lavabile și reprezintă o alternativă la sistemele tradiționale de monitorizare a somnului, care sunt „complexe și incomode pentru utilizarea zilnică”. Metodele clasice includ electrozi lipiți pe piele, echipamente voluminoase sau vizite la clinici specializate.

Profesorul Luigi Occhipinti, de la Cambridge Graphene Centre, coordonatorul cercetării, a subliniat importanța unui somn de calitate asupra sănătății fizice și mentale. „Monitorizarea adecvată a somnului este esențială, însă metodele actuale, precum polisomnografia (PSG), sunt costisitoare, complicate și nu sunt potrivite pentru utilizarea pe termen lung acasă”, a explicat el.

Spre deosebire de dispozitivele existente, precum testele de somn la domiciliu sau ceasurile inteligente, care oferă doar estimări ale calității somnului, pijamalele inteligente utilizează un algoritm de inteligență artificială (AI) pentru a recunoaște șase stări diferite ale somnului, cu o acuratețe de 98,6%, ignorând mișcările obișnuite, precum întoarcerile în pat. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Noua versiune a pijamalelor inteligente permite transferul wireless al datelor

Apneea de somn, respirația pe gură și sforăitul sunt factori majori care afectează calitatea somnului și pot contribui la dezvoltarea unor afecțiuni cronice, precum bolile cardiovasculare, diabetul și depresia. Pentru a îmbunătăți sensibilitatea senzorilor, echipa de cercetători a redesenat tehnologia pe bază de grafen utilizată anterior pentru analiza respirației în timpul somnului.

„Datorită modificărilor aduse, senzorii pot detecta diferite stări ale somnului, ignorând în același timp mișcările obișnuite din timpul nopții”, a declarat profesorul Occhipinti. „Sensibilitatea îmbunătățită înseamnă, de asemenea, că pijamalele nu trebuie purtate strâns în jurul gâtului, ceea ce le face mult mai confortabile. Atâta timp cât senzorii sunt în contact cu pielea, datele înregistrate sunt extrem de precise.”

Noua versiune a pijamalelor inteligente permite transferul wireless al datelor, astfel încât utilizatorii își pot monitoriza somnul printr-o aplicație pe telefon sau computer. „Fiind utilizabile acasă, aceste pijamale pot alerta utilizatorii cu privire la modificările somnului lor, pe care apoi le pot discuta cu medicul”, a adăugat profesorul Occhipinti. Cercetătorii speră să adapteze tehnologia și pentru alte domenii, precum monitorizarea somnului bebelușilor, și lucrează la îmbunătățirea durabilității senzorilor pentru utilizare pe termen lung.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: pijama

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close