Antena 3 CNN Life Știinţă Cea mai frumoasă imagine publicată de NASA

Cea mai frumoasă imagine publicată de NASA

Cea mai frumoasă imagine publicată de NASA
Sursa foto: Foto: NASA
02 Dec 2015   •   15:58

În luna iulie a acestui an oamenii de știință au anunțat descoperirea unei găuri negre care crește extrem de rapid, depășind chiar și viteza de creștere a galaxiei din care face parte, conform unui material publicat de NASA, scrie Agerpres.

Această descoperire pune sub semnul întrebării unele aspecte cuprinse în teoriile existente despre dezvoltarea galaxiilor. Această gaură neagră a fost descoperită prin intermediul telescopului spațial Hubble, aparținând NASA, iar existența ei a fost confirmată și de observațiile realizate prin intermediul programului Sloan Digital Sky Survey dar și prin telescoapele XMM-Newton, aparținând ESA și respectiv Chandra X-ray Observatory, aparținând NASA.

Observațiile au fost continuate de Benny Trakhtenbrot, de la Institutul pentru Astronomie din Zurich, alături de o echipă internațională de astrofizicieni, prin intermediul telescopului Keck din Hawaii. Datele obținute de echipa coordonată de Trakhtenbrot au confirmat creșterea rapidă a găurii negre supermasive situată în galaxia CID-947.

O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafață, denumită "orizontul evenimentului", în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic încât nimic nu poate scăpa din interiorul său, nici măcar radiația electromagnetică, inclusiv lumina. Din această cauză interiorul său este invizibil, de aici provenind și numele.

În ciuda invizibilității interiorului, existența unei găuri negre poate fi dedusă prin observarea interacțiunii ei cu materia din jur. Astrofizicienii sunt de părere că în centrul majorității galaxiilor, inclusiv Calea Lactee, se află câte o gaură neagră supermasivă. Gaura neagră din centrul galaxiei noastre se află în direcția constelației Sagittarius A* și ar avea masa de peste patru milioane de ori mai mare decât a Soarelui, constrânsă într-un spațiu cu raza mai mică de 17 ore lumină.




×
Subiecte în articol: NASA gaura neagra
Parteneri
Companiile aeriene impun o nouă regulă pentru pasageri
x close