
Rămăşiţele ce provin din acel masacru comis în deşertul Sahara în jurul anului 11.000 î.e.n. vor fi expuse în noua galerie dedicată Egiptului Antic de la British Museum, alături de suliţele cu care au fost ucişi.
Oamenii de ştiinţă cred că rămăşiţe pământeşti, ce provin de la 60 de oameni - jumătate dintre ele prezentând urme de tăieturi pe oase - atestă primele violenţe etnice apărute între comunităţile umane.
Luptele au fost cauzate probabil de dezastrele meteorologice provocate de ultima glaciaţiune, care i-a obligat pe atacatori şi pe victimele lor să locuiască împreună într-o zonă relativ mică.
Cel puţin alte 60 de schelete au fost găsite şi examinate cu ajutorul noilor tehnologii. Unul dintre ele a fost găsit alături de 39 de fragmente de suliţe şi săgeţi.
Pe parcursul ultimilor doi ani, antropologii de la Universitatea Bordeaux din Franţa au descoperit cu ajutorul tehnologiei moderne zeci de urme de violenţă pe oasele victimelor, anterior trecute cu vederea.
Savanţii britanici vor să afle cât mai multe informaţii despre acei oameni, inclusiv sexul, vârsta şi dieta acestora.
Potrivit cercetătoriilor de la Universitatea John Moores din Liverpool, Universitatea Alaska şi Universitatea Tulane din New Orleans, acei oameni făceau parte din populaţia subsahariană originală, strămoşii africanilor de culoare moderni.