Antena 3 CNN Life Știinţă Studiu: Orgasmul feminin activează peste 80 de zone din creier. Este o simfonie cerebrală

Studiu: Orgasmul feminin activează peste 80 de zone din creier. Este o simfonie cerebrală

Studiu: Orgasmul feminin activează peste 80 de zone din creier. Este o simfonie cerebrală
18 Noi 2011   •   19:02

O înregistrare video realizată în timpul unui test de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) a evidenţiat faptul că orgasmul feminin activează peste 80 de zone cerebrale, iar aproape întregul creier pare să cânte o "simfonie", se afirmă într-un studiu preluat de dailymail.co.uk.
   
Specialiştii americani de la Rutgers University, din statul New Jersey, au avut ideea de a efectua un test de imagistică prin rezonanţă magnetică şi de a filma, în premieră, felul în care orgasmul influenţează diverse regiuni cerebrale.

Testul a fost realizat cu ajutorul voluntarei Nan Wise, un sexolog american în vârstă de 58 de ani, care s-a oferit să se masturbeze în timp ce i se analiza creierul prin intermediul RMN.
  
Astfel, s-a descoperit că, în loc să activeze doar câteva zone cerebrale, izolate, aşa cum se credea anterior, orgasmul activează în realitate peste 80 de regiuni cerebrale.



Aproape toate zonele cerebrale au început să "lumineze" în timpul orgasmului, începând cu centrii plăcerii şi răspândindu-se apoi la nivelul întregului creier. În înregistrarea video, nivelul activităţii cerebrale respectă "scala metalului fierbinte" - activitatea scăzută este marcată cu roşu, iar activitatea intensă este marcată cu galben şi alb.
   
Profesorul Barry Komisaruk, psiholog la Rutgers University din New Jersey, speră că rezultatul acestui experiment le va ajuta pe femeile care întâmpină dificultăţi în atingerea orgasmului.
   
"Înregistrarea arată datele cerebrale, obţinute prin rezonanţă magnetică, ale unei voluntare care experimentează orgasmul - şi legăturile corespunzătoare dintre aceste aceste regiuni cerebrale, în funcţie de concentraţia de oxigen din sânge. Concentraţiile de oxigen sunt afişate pe un spectru ce porneşte de la roşu închis (activitate slabă) şi ajunge la galben/ alb (activitate intensă). Aşa cum s-a observat, orgasmul face ca aproape tot creierul să fie luminat în galben, indicând faptul că aproape tot creierul se activează în timpul orgasmului", a explicat Barry Komisaruk.
   
Potrivit Daily Mail, înregistrarea făcută de cercetătorii americani seamănă foarte mult cu imaginile oferite de un foc de artificii. La începutul procesului, activitatea cerebrală este limitată doar la câteva zone ale creierului, iar apoi ea se extinde la peste 80 de regiuni cerebrale.

×
Subiecte în articol: orgasm creier studiu RMN test
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close