Mai mulți turiști au povestit pentru BBC că unele hoteluri și resorturi au început să ia măsuri împotriva celor care ocupă șezlongurile cu prosoape încă de la primele ore ale dimineții. Subiectul a atras atenția după ce, în Grecia, un bărbat a primit despăgubiri pentru că nu a găsit șezlonguri libere la hotel.
Bărbatul rezervase un sejur într-un hotel de pe insula grecească Kos. Acesta susține că atât el, cât și familia sa au fost nevoiți să caute zilnic, chiar și câte 20 de minute, un loc liber lângă piscină. Turistul a mărturisit că situația era atât de frecventă, încât nici măcar dacă se trezea la ora 6 dimineața nu găsea șezlong disponibil.
Din acest motiv, s-a decis să dea în judecată agenția de turism. În fața instanței, bărbatul a spus că hotelul nu a aplicat regula care interzice rezervarea șezlongurilor cu prosoape. Mai mult decât atât, el a reclamat că angajații nu interveneau atunci când turiștii încălcau această regulă.
Astfel, instanța din Hanovra i-a dat dreptate. Judecătorii au stabilit că operatorul de turism avea obligația să aplice regulile hotelului. În final, bărbatul a primit despăgubiri de aproape 1.000 de euro din totalul de aproximativ 1.800 de euro plătiți pentru vacanță.
Ce soluții au găsit unele hoteluri
Andrew Mills, din Newcastle, a povestit că anul trecut, în vacanța sa din Zakynthos, a stat de cele mai multe ori departe de piscină, pentru că, până la ora 06:00, toate șezlongurile erau deja ocupate cu prosoape.
Un alt turist a spus că tocmai s-a întors din Antalya, Turcia, unde aceeași practică i-a stricat o parte din vacanță.
Totuși, unele resorturi încearcă să rezolve problema.
Un turist a povestit că, în două campinguri de vacanță de pe coasta mediteraneeană a Franței, angajații anunță de două ori pe zi verificarea șezlongurilor. Dacă proprietarul lucrurilor nu este acolo, acestea sunt ridicate și duse la obiecte pierdute.
Alt turist a spus că a stat la un hotel din Protaras, Cipru, unde regulile sunt foarte stricte. Acolo, oaspeții primesc un șezlong pentru toată vacanța și trebuie să anunțe hotelul dacă vor să schimbe locul.
Colin Davison, în vârstă de 73 de ani, din Newcastle-upon-Tyne, a spus că un sistem asemănător, folosit într-un resort din Paphos, Cipru, a funcționat foarte bine. Potrivit site-ului hotelului, oaspeții primesc un șezlong la check-in. Ei pot cere un anumit loc pentru toată vacanța, iar hotelul încearcă să facă repartizarea corect. Turiștii pot cere și schimbarea locului, dacă este posibil.
Ashley Herman, din Watford, a povestit pentru BBC că, la un hotel din Cipru, umbrelele de soare sunt numerotate. Hotelul le împarte la începutul vacanței, câte una pentru două persoane. Astfel, o familie de patru persoane primește două umbrele și patru șezlonguri.
Unii turiști au povestit însă și despre metode mai puțin recomandate prin care au încercat să rezolve problema.
„Odată, în Ibiza, oamenii puneau prosoape pe șezlonguri în miez de noapte. Totul s-a oprit când niște băieți au început să coboare noaptea și să arunce toate prosoapele în piscină”, a spus un turist.