O femeie din provincia italiană Vicenza, proprietara unui apartament pe care îl închiriază în regim hotelier, a evut o experiență șocantă cu doi turiști pe care i-a găzduit timp de trei zile. A găsit locuința într-o stare deplorabilă după plecarea acestora și, de fapt, nu i-au mai plătit cei 336 de euro datorați.
Mai mult, femeia a aflat că, de fapt, în apartament ar fi stat în jur de 30 de persoane, după cum i-au relatat vecinii.
Elena Carlotta Tonnellotto, proprietara locuinței de vacanță din Bassano del Grappa, a povestit pentru Fanpage.it că cei doi tineri au contactat-o după ce i-au găsit numărul de telefon pe internet. „Sunt prezentă pe mai multe platforme, inclusiv Booking și Airbnb. M-au contactat prin Google și m-au întrebat dacă apartamentul era disponibil”, a relatat femeia.
Rezervarea a fost făcută în ultimul moment, pentru trei nopți, la prețul de 336 de euro. Potrivit proprietarei, unul dintre tineri i-ar fi spus că îi va face imediat transferul bancar.
„Mi-a spus: «Dă-mi cinci minute, îți fac transferul»”, povestește Elena.
La scurt timp, aceasta a primit o dovadă de plată care indica faptul că transferul fusese finalizat. Banii nu au ajuns însă niciodată în cont. Proprietara spune că a încercat inclusiv să contacteze banca indicată pe document, o instituție financiară din Irlanda, fără rezultat.
Apartamentul, găsit într-o stare deplorabilă
După ce a constatat că plata nu fusese efectuată, Elena le-ar fi cerut celor doi să achite suma datorată. Aceștia au plecat însă, iar proprietara a descoperit ulterior starea în care fusese lăsat apartamentul.
„Mi-au lăsat casa devastată”, spune femeia.
În locuință ar fi fost găsite resturi de mâncare printre lenjerii și în dulapuri, vase și oale murdare, precum și mucuri și scrum de țigară împrăștiate pe podele, inclusiv pe parchet. Dulapurile cu lenjerie ar fi fost răscolite, canapelele și saltelele erau pătate, iar unul dintre dulapuri fusese stricat.
Starea apartamentului i-a sugerat femeii că este posibil ca în locuință să fi fost mult mai multe persoane decât cele două trecute în rezervare.
„Eu aveam documentele celor două persoane care au dormit la mine. Erau doi. Dar vecinii mi-au spus că erau cel puțin treizeci”, afirmă Elena.
Potrivit acesteia, o vecină i-ar fi spus că în apartament s-ar fi aflat aproximativ 30 de persoane și că din casă ieșea fum gros de țigară.
Aceeași metodă, folosită și la alte locații
Proprietara susține că cei doi ar fi folosit aceeași metodă și în cazul altor localuri din zonă, prezentând dovezi ale unor transferuri bancare care, în realitate, nu ar fi fost efectuate.
Printre presupusele victime s-ar afla un restaurant de sushi din apropierea apartamentului și o pizzerie.
„Sunt aceleași documente pe care mi le-au lăsat mie și pe care le-au lăsat și la restaurantul de sushi de lângă casa mea. Au lăsat aceleași documente și la pizzeria din apropiere. 180 de euro pentru pizza și pește care ar fi fost plătiți prin transfer bancar, care nu a ajuns niciodată”, povestește Elena.
Potrivit femeii, documentul primit de ea indica faptul că plata fusese „finalizată” și includea inclusiv numele altor afaceri către care ar fi fost efectuate presupusele transferuri.
Elena a încercat ulterior să îl contacteze pe tânărul care făcuse rezervarea. Numărul de telefon ar fi rămas activ, însă mesajele sale nu au primit răspuns. Proprietarul restaurantului de sushi ar fi avut, la rândul său, o discuție cu cei doi.
„Mi-a spus că l-au insultat și i-au spus să înceteze să îi mai sune, pentru că ei îi făcuseră transferul”, susține proprietara.
Apar și alte posibile victime
Între timp, Elena spune că a fost contactată și de alte persoane care susțin că ar fi avut probleme cu aceiași tineri.
„Aseară mi-a scris o fată din Sirmione și mi-a spus că i-au furat banii din casa de marcat a localului. Mi-a trimis și documentele și mi-a spus: «Sunt aceiași care au venit în localul meu»”, afirmă femeia.
Elena a depus o plângere la carabinieri și a păstrat copiile documentelor lăsate de cei doi oaspeți. Potrivit declarațiilor sale, unul dintre tineri ar fi un cetățean senegalez în vârstă de 25 de ani, rezident în Cremona, iar celălalt un cetățean francez de 29 de ani. Proprietara spune că a primit și un document suplimentar referitor la unul dintre ei, un permis provizoriu de ședere în Italia în scop de muncă.
Ancheta urmează să stabilească ce s-a întâmplat în apartament, câte persoane au fost efectiv prezente și dacă presupusele plăți fictive reclamate de mai multe afaceri fac parte din aceeași schemă.