Antena 3 CNN Meteo O masă de aer polar pătrunde în România din Europa Centrală. Mihai Huştiu, ANM, prognoză meteo de ultim moment: "Vor fi schimbări importante"

O masă de aer polar pătrunde în România din Europa Centrală. Mihai Huştiu, ANM, prognoză meteo de ultim moment: "Vor fi schimbări importante"

Canicula din aceste cu 48 de grade Celsius va fi "stinsă" de o masă de aer polar care pătrunde la noi din ţară din Europa Centrală, spun meteorologii.

O masă de aer polar pătrunde în România din Europa Centrală. Mihai Huştiu, ANM, prognoză meteo de ultim moment: "Vor fi schimbări importante"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Milena Niță    |    26 Iul 2023   •   11:12

Meteorologii ANM mențin codul roșu de caniculă pentru partea de sud a țării și, de asemenea, au emis un cod portocaliu de furtuni extrem de puternice pentru aproape toată țara. 

Se vor înregistra 42 de grade la umbră, dar vor fi și furtuni cu fulgere și grindină. 

"Ce s-a întâmplat ieri după-amiază în vest, centru, nord și pe nord-est se poate întâmpla și în această după-amiază în partea centrală, sudică și sud-estică a țării. 

Ieri am avut rafale de 70-90, izolat peste 100km/h în câteva județe, respectiv în Bihor, Oradea. Am văzut cu toții probleme și mulți arbori doborâți de vânt în acea zonă. 

Citeşte şiCod portocaliu şi galben de vijelii şi grindină în peste jumătate de ţară. Harta zonelor afectate de atenţionările ANM

Mihai Huştiu, ANM: "Dinspre Europa Centrală pătrunde o masă de aer rece"

Această situație practic astăzi este translatată către partea de sud, pentru că dinspre Europa Centrală pătrunde o masă de aer rece și la contactul cu masa de aer fierbinte din sud-est, vom avea aceste manifestări de instabilitate severă și ne referim din nou la intensificări ale vântului, rafale de 70-90km/h și izolat peste 100km/h.

În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, vor fi mai ales rafale de vânt, descărcări electrice, nu atât cantități de apă însemnate. 

Cantități mai însemnate vor fi pe Transilvania, pe Moldova, undeva în intervale foarte scurte de timp 50-60l/metru pătrat, de asemenea, ne așteptăm și la căderi de grindină tot mai ales în Transilvania și Moldova. Mai puțin probabil în partea de sud, unde vor fi mai ales rafale de vânt. 

Și Capitala este vizată de un cod portocaliu, tot pentru intensificări ale vântului, undeva în orele serii, la începutul nopții, posibil să avem undeva peste 60-70km/h, după ce vom avea aceste 40 de grade estimate pentru astăzi în București.

Peste 40 de grade sunt prognozate azi şi în câteva județe, respectiv Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași, Brăila, Constanța și Galați, respectiv și Ilfov, unde temperaturile vor atinge și depăși și astăzi 40 de grade. 

Cele 42 de grade vor fi în județul Călărași astăzi, iar ieri am avut 42 de grade la Zimnicea. 

Mihai Huştiu, ANM: "Schimbare importantă joi, în regimul termic"

Astăzi masa aceasta de aer fierbinte se retrage către sud-estul țării și vom vedea mâine o schimbare importantă în regimul termic. 

Aerul polar care pătrunde dinspre Europa Centrală va cuprinde mâine întreaga țară și vom ajunge la o vreme răcoroasă, temperaturi și cu 10-15 grade mai coborâte, astfel că vor fi 17-19 grade prin Transilvania, Maramureș, cel mult 27-28 de grade prin sud. 

Mâine va fi oricum o ameliorare și sub aspectul instabilității. Vor mai fi ceva averse și descărcări prin partea de sud. 

Oricum, intensitatea fenomenului de instabilitate se diminuează semnificativ încă din a doua parte a nopții, când vom mai avea un cod galben pe sud-est ce va viza instabilitate atmosferică mai accentuată și un cod galben ce va viza rafale de vânt în special pentru sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei", a spus Mihai Huştiu, meteorolog ANM, miercuri, la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: aer polar Mihai Huştiu meteo
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close