Antena 3 CNN Meteo Temperaturi neobișnuite în martie, în România! Va ninge în unele zone în perioada următoare

Temperaturi neobișnuite în martie, în România! Va ninge în unele zone în perioada următoare

Meteorologii au anunțat ce ne așteaptă în perioada următoare, din punct de vedere al vremii, în România.

Temperaturi neobișnuite în martie, în România! Va ninge în unele zone în perioada următoare
Sursa foto: getty images
de Laura Dinu    |    07 Mar 2023   •   12:59

”Avem temperaturi din ce în ce mai ridicate. Dacă în zilele anterioare am avut parte de o răcire în jumătatea de nord a teritoriului, în mod deosebit, atât astăzi cât și în zilele următoare, temperaturile vor marca o creștere continuă, chiar dacă nu foarte accentuată de la o zi la cealaltă. Însă, într-un final, se va ajunge la temperaturi cu mult mai ridicate decât în mod normal a avea la această dată. 

De exemplu, astăzi, vorbim de temperaturi maxime de 10 și peste 10 grade în mare parte din țară, în vest, în sud, în est, în nord est, până la 16-17 grade, izolat chiar 18, în extremitatea de sud a teritoriului. 

Mâine vom avea temperaturi chiar mai ridicate, cu 2 - 3 grade în plus față de astăzi în mai toate regiunile. 

Citește și: Prognoza meteo 6 martie - 3 aprilie 2023. Va ploua mult în prima lună de primăvară

Poimâine mai punem încă 2 grade la ceea ce se va înregistra mâine. Așadar vom ajunge la temperaturi maxime de 15 și peste 15 grade în mare parte din țară, până la 20, poate chiar 22 de grade în extremitatea de sud a teritoriului, din nou. 

Acestea sunt temperaturi cu 10 și ușor peste 10 grade mai mari decât ar fi normal să avem la această dată. 

Temperaturi mari și în perioada următoare

Se pare că aceste temperaturi se vor menține și pe parcursul săptămânii următoare destul de ridicate, chiar dacă vom mai avea ușoare variații, în mod deosebit în regiunile nord-vestice, nordice și centrale, acolo unde sisteme frontale vor traversa din când în când zonele respective și vor determina precipitații pe fondul acestor temperaturi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, lapoviță și ninsoare în mod deosebit în zonele montane înalte. 

Însă, pentru că precipitațiile vor fi în intervale destul de multe de timp, putem spune că vor aduna cantități destul de importante de apă în acele zone, vorbim de vest, de nord, de centru și foarte probabil ca, din când în când, să fie asociate cu descărcări electrice”, a explicat meteorologul Alina Șerban la Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: prognoza meteo vremea
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close