Discuţiile de după un cutremur seamănă cu cele de după Paşti, Crăciun sau Revelion. Ei, şi, ce-ai făcut de cutremur? Cam aşa sună întrebarea-salut cu care intrăm în vorbă cu amicii imediat după eveniment la fel cum ne întâmpinăm unii pe alţii, după vacanţele aferente, cu clasicul ?ce-ai făcut de paşti/crăciun/revelion?? Sau, că tot se fac azi 33 de ani de la seismul din 1977, cu mai vechiul ?ce-ai făcut de 23 august??.
Când nu se lasă cu ?pagube de vieţi omeneşti? de regulă orice discuţie post-seismică alunecă rapid în haz. Râdem de propria sperietură sau de întâmplări cu vecinul sărind pe geam de la etajul unu direct de sub duş. Ne amuzăm, de fapt, de un fel de păcăleală a sorţii mulţumiţi că am fentat cumva o moarte stupidă. Mi se pare cel mai sănătos mod de a te raporta la aşa ceva.
Cutremurele sunt printre cele mai imprevizibile fenomene ale naturii iar a scăpa nevătămat dintr-o astfel de întâmplare e mai degrabă o chestiune de noroc chior. Când îi aud pe unii, specialişti cum altfel, care se laudă că au prevăzut nu ştiu ce cutremur, mă cutremur de râs. Mi se pare la fel cu cel care câştigă la loto şi se laudă că a fost inspirat. Pe dracu, e curată întâmplare.
Nu ştiu dacă într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat vom fi capabili să citim măruntaiele pământului şi să ne dăm seama ce pun la cale plăcile tectonice. Poate da, deşi mă îndoiesc. Dar deocamdată e clar pentru toată lumea că acest lucru nu se întâmplă şi atunci orice discuţie despre previziuni aduce a şarlatanie cu iz medieval. Să te fereşti de cutremur e un non-sens.
Cum povestea recent cineva despre un fost marinar de vreo 80 de ani care se mai încăpăţâna uneori să urce pe vas şi să plece în larg şi care întrebat dacă nu-i i-e frică s-o păţească până la urmă răspunde şi el cu o întrebare curiosului: Dar bunicul tău cum a murit? În pat, răspunde omul. Şi nu i-a fost frică să se urce în pat?, încheie bătrânul.
Nicio moarte, cu excepţia, şi nici asta fără excepţii, condamnaţilor la moarte, nu poate fi prevăzută cu o marjă de eroare rezonabilă. Teoria probabilităţilor nu ne ajută aici cu nimic. Scapi dintr-un cutremur de 7,5 pe scara Richter şi mori a doua zi călcat de o maşină. Probabilitatea de a fi dispărut la cutremur e, statistic vorbind, de mii de ori mai mare, dar nouă ne e mult mai puţin frică să trecem strada. De aia poate şi râdem că am scapat de primul dar ne îngrozim la gândul că am putea fi victima unui şofer nebun. Deci, ce-aţi făcut de cutremur?
Raul Zan
